CC a decis: RM nu încalcă Legea Supremă dacă participă la sisteme colective de securitate

CC a decis: RM nu încalcă Legea Supremă dacă participă la sisteme colective de securitate

Statutul de neutralitate permanentă din Constituție nu împiedică Republica Moldova să participe la sisteme colective de securitate. Curtea Constituțională s-a pronunțat în privința sesizării depuse de un grup de deputați liberali, care au cerut Curții interpretarea Constituției în privința statului de neutralitate a RM.

Astfel, Curtea Constituțională a decis că „participarea Republicii Moldova la sisteme colective de securitatea, asemenea sistemului de securitate al Națiunilor Unite, operațiuni de menținere a păcii, operațiuni umanitare, etc., care ar impune sancțiuni colective împotriva agresorilor și infractorilor de drept internațional, nu este în contradicție cu statutul de neutralitate”.

Curtea Constituțională a mai hotărât că „ocupația militară a unei părți a teritoriului Republicii Moldova în momentul declarării neutralității, precum și lipsa recunoașterii și a garanțiilor internaționale a acestui statut, nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitate”.

Publicitate

La fel, „în cazul unei amenințări în adresa unor asemenea valori fundamentale constituționale, precum independența națională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestora”.

De asemenea, Curtea a interpretat că „dislocarea pe teritoriul Republicii Moldova a oricăror trupe sau a baze militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituțională”.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al R. Moldova.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal