Într-o localitate din raionul Ungheni a fost inaugurat un nou post de pompieri voluntari

Într-o localitate din raionul Ungheni a fost inaugurat un nou post de pompieri voluntari

Un nou post de pompieri voluntari a fost inaugurat astăzi în localitatea Sculeni, raionul Ungheni. Stația a fost deschisă cu susținerea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI în baza programului de consolidare a serviciului salvatori și pompieri în localitățile rurale.

La eveniment a participat șeful serviciului general - maior Mihail Harabagiu, autoritățile publice cantarele și locale, dar și pompieri voluntari din Estonia și Finlanda. Conducerea Serviciului Situații Excepționale a menționat importanța funcționării stațiilor de pompieri voluntare prin reducerea timpului de răspuns și asigurarea securității cetățenilor.  

În cadrul postului de salvatori vor activa 30 de voluntari băștinași ai localității Sculeni care vor interveni la lichidarea incendiilor și altor situații de risc. Conform programului, pompierii vor merge la lichidarea consecințelor situațiilor excepționale în satele Sculeni, Cioropcani, Petrești, Buciumeni.

Datorită intervenției primare efectuate de pompierii voluntari, locuitorii satelor vecine se vor putea bucura de siguranță, întrucât voluntarii vor fi gata să intervină la lichidarea riscurilor. Conform informației prealabile de serviciile salvatorilor din Sculeni se pot beneficia 12 mii de oameni din localitățile învecinate, iar în caz de necesitate aceștia pot interveni și la frontieră.

Pompierii voluntari au fost instruiți de colegii profesioniști din cadrul Serviciului Situații Excepționale al MAI care le-au oferit și o autospecială de intervenție. Mai mult, echipamentul de intervenție și costumele sunt acordate de colegii profesioniști.

Conform informaților Serviciului Situații Excepționale începând cu anul 2010 până în prezent în Republica Moldova au fost deschise 33 posturi de pompieri cu susținerea autorităților publice locale. Scopul acestora este de a asigura intervenția primară în situații de risc, în deosebi în localitățile îndepărtate de  detașamentele de salvatori și pompieri profesioniste.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Republica Moldova se află pe locul 87 în lume, după cota utilizatorilor de criptomonede. Câți utilizatori sunt

Republica Moldova se află pe locul 87 în lume, după cota utilizatorilor de criptomonede. Câți utilizatori sunt

EDITORIAL internațional | Scurt ghid anti-anxietate pentru un început de an plin de crize

EDITORIAL internațional | Scurt ghid anti-anxietate pentru un început de an plin de crize

Ultimă oră: Ministerul Sănătății anunță 1039 de cazuri noi de infectări cu COVID-19

Ultimă oră: Ministerul Sănătății anunță 1039 de cazuri noi de infectări cu COVID-19

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)
  • 3
    Satele Palanca și Tudora, acoperite de un fum dens. Care este motivul
  • 4
    Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.