România
Indemnizaţia pentru creşterea copilului se menţine în 2014 la cuantumul de 85% din media veniturilor nete înregistrate în ultimele 12 luni anterioare naşterii, această valoare fiind instituită la finalul anului 2012. Indemnizațiile se oferă indiferent de numărul de copii, nu doar pentru primele trei nașteri, asa cum prevedeau vechile norme în materie. Părinții pot alege între un concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an (trei ani in cazul copilului cu handicap) și un concediu pentru creșterea copilului până la doi ani.
În ambele situații, legislația reglementează cuantumul minim și cuantumul maxim al indemnizației lunare, raportându-l la indicatorul social de referință, care în 2014 este de 500 de lei românești (aproximativ 2000 de lei).
Prin urmare, în cazul în care optează pentru concediu până la împlinirea de către copil a vârstei de un an, cea mai mica valoare a indemnizației va fi 600 de lei românești, iar cea mai mare poate fi de maxim 3.400 de lei românești. În schimb, pentru părintii care aleg un concediu de doi ani, indemnizația va fi cuprinsă între 600 și 1.200 lei românești.
Federația Rusă
Indemnizațiile pentru copii și beneficiile de maternitate sunt plătite de către angajator (sau o instituție de învățământ) și rambursate de către Fondul de Asigurări Sociale. Sumele exacte de beneficii pot varia foarte mult de la o regiune la alta.
Concediul de maternitate se acordă femeilor angajate şi este de 70 de zile calendaristice înainte de naştere (86 de zile în cazul sarcinilor multiple), plus 70 de zile calendaristice după naştere (86 zile în cazul naşterilor cu complicaţii, şi 110 zile în cazul naşterii a doi sau mai mulţi copii).
În ultimii ani, guvernul federal a aplicat o politică de creștere treptată a indemnizațiilor, iar aceste sume sunt indexate cu un coeficient care variază în funcţie de condițiile locale. Pe perioada concediului de maternitate, mama primeşte o alocaţie, egală cu salariul ei mediu pe ultimele 12 luni. Valoarea minimă a alocaţiei este de 2500 de ruble/lună (aproape 900 de lei) pentru primul copil, și 5100 de ruble/lună (1800 de lei) pentru următorii copii.
Italia
În Italia orice femeie care naşte, indiferent dacă este angajată sau şomeră, primeşte 1 000 de Euro ca ajutor unic la naştere. Pentru salariatele bugetare, concediul este de cinci luni, două înainte de naştere şi alte trei post-natal. În această perioadă, femeia primeşte 80% din salariu. Dacă doreşte să îşi prelungească perioadă de concediu de maternitate, după cele trei luni, venitul va fi de 30% din salariu. Prelungirea concediului maternal nu poate depăşi şase luni.
Germania
În Germania, concediul de maternitate este de 14 săptămâni, dintre care șase înainte de naştere, pentru o indemnizaţie egală cu venitul obţinut în ultimele 12 luni. Femeile pot alege să stea acasă şi 14 luni, pentru o indemnizaţie egală cu 67% din venit, dar nu mai mare de 1.800 de Euro pe lună.
Spania plătește alocații lunare copiilor sub 18 ani în cuantum de 24,25 Euro. Dacă venitul familiei crește peste 9.328 de Euro/an atunci nu se acordă nici un fel de beneficii.
Bulgaria
Indemnizaţia de creştere a copilului este de 90% din salariul brut, cu condiţia ca mama să fi contribuit cel puţin un an înainte de naştere la fondul asigurărilor medicale de stat. La un salariu lunar de 1.000 de leva, o indemnizaţie de creştere a copilului este de 402 Euro. În cazul salariului minim, mama primeşte 240 de leva.
În Statele Unite ale Americii există un sistem de finanțare pentru părinți sau tutorii copiilor sub 17 ani care îndeplinesc anumite cerințe. Copiii trebuie să fie cetățeni americani sau rezidenți străini pentru a beneficia de aceste alocații.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.