CNA anunță o nouă reținere: De această dată în nordul țării

CNA anunță o nouă reținere: De această dată în nordul țării

Șeful filialei Drochia a ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a fost reținut de ofițerii CNA și procurori. Bărbatul este bănuit de corupere pasivă.

Potrivit informațiilor preliminare, sistematic, funcționarul ar fi pretins și primit mijloace bănești ce nu i se cuvin, între 400 și 600 de lei zilnic, pe cele circa 30 de rute care tranzitează autogara din or. Drochia, pentru a nu le crea administratorilor rutelor probleme în activitate.

Schema era intermediată de un controlor, care ducea o evidență strictă a celor care achitau sau nu banii. Sumele primite variau în dependență de zilele săptămânii și de cursele suplimentare introduse.

Faptul a fost documentat timp de o lună. Totodată, unsprezece livrări de bani au fost efectuate sub controlul organului de urmărire penală al Centrului, în care cei doi colectau mijloace bănești de la conducătorii auto. Suspectul a fost prins în flagrant delict în biroul de serviciu. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și se deține în izolatorul de urmărire penală al Direcției de poliție a mun. Chișinău.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 324 alin. (1) Cod penal al Republicii Moldova.

Dacă va fi găsit vinovat, funcționarul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Poliția a sesizat Procuratura Generală. Șeful IGP: Primăria Chișinău și-ar fi neglijat obligațiile la protestele organizate de Partidul Șor (VIDEO)

Poliția a sesizat Procuratura Generală. Șeful IGP: Primăria Chișinău și-ar fi neglijat obligațiile la protestele organizate de Partidul Șor (VIDEO)

Covoare răsfățate în spuma detergenților ecologici și sub peria utilajului performant. Spălătoria de la Ungheni cu istorie de 12 ani (FOTO/VIDEO)

Covoare răsfățate în spuma detergenților ecologici și sub peria utilajului performant. Spălătoria de la Ungheni cu istorie de 12 ani (FOTO/VIDEO)

 Aeroportul Internațional Chișinău: Armă depistată în bagajul unui cetățean străin

Aeroportul Internațional Chișinău: Armă depistată în bagajul unui cetățean străin

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Gazul metan se scumpește cu cinci lei. Iată prețul afișat de Transautogaz și argumentul companiei
  • 2
    Partidul Șor reia protestele în centrul Chișinăului. Cu muzică, scenă și pancarte, oamenii vin organizat din mai multe raioane (LIVE)
  • 3
    Alertă în România: Avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare. Sute de oameni evacuați din zonă și zeci de unități de tehnică în lucru
  • 4
    Ziua Națională a Vinului: Cum a fost atmosfera din PMAN sâmbătă (FOTO/VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.