
Reacția lui Ghimpu după votarea proiectului comun PD-PSRM. S-a referit la socialiști cu termenul de „opoziție”, luat între ghilimele
Mihai Ghimpu crede că Comisia de la Veneția nu va susține schimbarea sistemului electoral în această perioadă, indiferent de specificul acestuia. Într-un comentariu plasat pe pagina sa de Facebook, președintele PL s-a referit la Partidul Socialiștilor cu termenul de „opoziție” luată între ghilimele.
・
„Graba de astăzi din Parlament, de a schimba sistemul electoral înainte de a veni Comisia de la Veneția, ne face să conchidem că această Comisie nu va susține în această perioadă schimbarea sistemului, indifirent care ar fi, uninominal sau mixt.
Și doi, compromisul s-a fâcut... Ca bază s-a luat proiectul "opoziției", a scris liderul PL pe pagina sa de Facebook.
Amintim că deputații liberali au părăsit astăzi sala plenului, după ce majoritatea deputaților a votat introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege privind votul uninominal. Liberalii, care au plecat în semn de protest, spun că proiectul nu a fost dezbătut în comisiile parlamentare, conform regulamentului.