Reuters: Cele mai inovatoare universități din Europa în 2017

Reuters: Cele mai inovatoare universități din Europa în 2017
Foto: masterstudies.com


Principalele centre educaționale din Europa tind să fie găzduite de orașe importante precum Londra, Berlin și Paris. Dar inima inovației europene nu este o metropolă majoră, ci un mic oraș din regiunea Flandra din Belgia. Aceasta este concluzia celui de-al doilea clasament anual al celor mai inovatoare universități din Europa, realizat de Reuters. Lista identifică și clasifică instituțiile de învățământ care fac cel mai mult pentru a promova știința, a inventa noi tehnologii și a contribui la stimularea economiei globale, scrie agerpres.ro.

Conform acestui clasament publicat la 3 mai, cea mai inovatoare universitate din Europa, pentru al doilea an consecutiv, este KU Leuven din Belgia. Această instituție de aproape 600 de ani a fost fondată de papa Martin al V-lea, dar în prezent este mai bine cunoscută pentru tehnologie decât pentru teologie: KU Leuven menține una dintre cele mai mari organizații independente de cercetare și dezvoltare din lume. În anul fiscal 2015, cheltuielile pentru cercetare ale acestei universități au depășit 454 milioane de euro și portofoliul său de brevete include în prezent 586 de familii active, fiecare reprezentând o invenție protejată în mai multe țări.

Cum poate o universitate catolică relativ mică să depășească în materie de inovații instituții mai mari și mai bine cunoscute din Europa? KU Leuven a câștigat primul loc în clasament în parte prin producerea unui mare număr de invenții influente. Cercetătorii săi prezintă mai multe brevete decât majoritatea celorlalte universități de pe continent, iar cercetători din afara acestui centru citează frecvent invențiile KU Leuven în propriile lor cereri de brevet. Acestea sunt criterii cheie în clasamentul Reuters al celor mai inovatoare universități din Europa, care a fost realizat în colaborare cu Clarivate Analytics și care s-a bazat pe date de proprietate și analiza unor indicatori precum înregistrări de brevete și referințe bibliografice.

Cea de-a doua cea mai inovatoare universitate din Europa este Imperial College London, instituție ai cărei cercetători au fost responsabili pentru descoperirea penicilinei, dezvoltarea holografiei și inventarea fibrei optice. Locul al treilea este ocupat de Universitatea din Cambridge, care a fost asociată cu 91 de laureați ai premiilor Nobel de-a lungul istoriei sale de 800 de ani. Iar instituția de pe locul al patrulea, Universitatea Tehnică din München, a dus la crearea a peste de 800 de companii din 1990, inclusiv o varietate de startupuri high-tech în diverse industrii, precum energie regenerabilă, semiconductori și nanotehnologie.

În general, aceleași țări care domină politica și afacerile europene domină și clasamentul celor mai inovatoare universități din Europa. Universitățile germane reprezintă 23 din cele 100 de instituții de pe listă, mai mult decât orice altă țară, iar Marea Britanie se află pe locul al doilea, alături de Franța, fiecare cu câte 17 instituții. Dar aceste trei țări sunt, de asemenea, printre cele mai populate și bogate pe continent. Raportându-ne la acești factori, constatăm că țările cu populații mult mai mici și economii modeste le depășesc adesea pe cele mari.

Republica Irlanda are doar trei școli în această listă, dar, cu o populație de mai puțin de 5 milioane de locuitori, aceasta se poate lăuda cu mai multe universități inovatoare pe cap de locuitor în top 100 decât orice altă țară din Europa. Pe aceeași bază pe cap de locuitor, a doua țară cea mai inovatoare pe listă este Danemarca, urmată de Belgia, Elveția și Olanda. Germania, Marea Britanie și Franța se situează în mijloc, ceea ce ar putea indica faptul că performează mai puțin decât vecinii lor mai mici. Având în vedere calculul pe cap de locuitor, niciuna dintre aceste țări nu deține nici măcar jumătate din cât are Irlanda.

Citește continuarea materialului pe agerpres.ro.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un președinte de raion ar putea rămâne fără mandat, după ce ANI a descoperit avere nejustificată în sumă de aproape două milioane de lei

Un președinte de raion ar putea rămâne fără mandat, după ce ANI a descoperit avere nejustificată în sumă de aproape două milioane de lei

Mai multe ilegalități, depistate la o carieră de piatră din nordul țării. Au fost sesizate mai multe instituții de stat

Mai multe ilegalități, depistate la o carieră de piatră din nordul țării. Au fost sesizate mai multe instituții de stat

Mai puțin, dar mai bun. Producția de vin a Europei va fi mai mică în 2021, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile

Mai puțin, dar mai bun. Producția de vin a Europei va fi mai mică în 2021, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile

Advertoriale
Fii parte a celor mai ingenioși studenți europeni, aderă la comunitate BEST Chișinău!

Fii parte a celor mai ingenioși studenți europeni, aderă la comunitate BEST Chișinău!

5 întrebări pe care să le pui consultantului de la oficiul de creditare, înainte să iei un împrumut

5 întrebări pe care să le pui consultantului de la oficiul de creditare, înainte să iei un împrumut

Te vaccinezi, iar Kaufland te răsplătește! Primești 20% reducere la coșul de cumpărături. Vezi detalii

Te vaccinezi, iar Kaufland te răsplătește! Primești 20% reducere la coșul de cumpărături. Vezi detalii

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 2
    O inițiativă legislativă a Maiei Sandu ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli de 150 de milioane de lei pe an
  • 3
    Fondurile confiscate de la Luca Filat vor fi returnate Guvernului R. Moldova. Un memorandum în acest sens a fost semnat de Ministrul Muncii și Amabasadorul britanic
  • 4
    Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.