FOTO. Secția de reabilitare clinică din cadrul Institutului Mamei și Copilului, modernizată cu sprijinul Turciei

FOTO. Secția de reabilitare clinică din cadrul Institutului Mamei și Copilului, modernizată cu sprijinul Turciei
Foto: Guvernul RM


Premierul Pavel Filip şi omologul său turc, Binali Yildirim au participat astăzi la evenimentul de inaugurare a Secției de reabilitare clinică din cadrul Institutului Mamei și Copilului. Renovarea secției a fost posibilă datorită suportului financiar al Guvernului Turciei, acordat prin intermediul Agenției Turce pentru Cooperare și Coordonare (TIKA). anunță serviciul de presă al Guvernului.

În alocuțiunea rostită cu acest prilej, Pavel Filip s-a arătat recunoscător pentru sprijinul oferit de partenerii turci, menționând că inaugurarea secției reprezintă un exemplu relevant al unei cooperări bilaterale eficiente.

Totodată, prim-ministrul moldovean a accentuat că renovarea secției corespunde dezideratului strategic al Guvernului de la Chișinău, care își propune să lanseze o serie de reforme esențiale în domeniul sănătății, precum reforma sectorului spitalicesc, a asistenţei medicale primare şi reforma sectorului de supraveghere a sănătăţii publice. „Vreau să vă asigur că dimensiunea sănătății și, în primul rând, protecția sănătăţii mamei şi a copilului, va rămâne în continuare în atenția Executivului”, a declarat Pavel Filip.

„Avem un potențial vast de cooperare care trebuie să fie valorificat. Astfel, prin agenția TIKA ne străduim să realizăm proiecte de maximă responsabilitate, din care face parte și renovarea acestui sediu. Evenimentul de astăzi este foarte important, pentru că investițiile care se fac în copii sunt investiții în viitor”, a subliniat, la rândul său, Binali Yildirim.

Proiectul renovării Secției de reabilitare clinică, în care zilnic vor beneficia de tratament circa 450 de pacienţi, a inclus reparația capitală și dotarea cu echipament medical performant.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență

Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență

Totalurile scrutinului din UTAG: Cum va arăta viitoarea componență a Adunării Populare. Iată lista deputaților aleși și unde vor fi din nou alegeri (INFOGRAFIC)

Totalurile scrutinului din UTAG: Cum va arăta viitoarea componență a Adunării Populare. Iată lista deputaților aleși și unde vor fi din nou alegeri (INFOGRAFIC)

Doi foști deputați, un procuror șef și fostul șef al IGP, vizați în controalele Autorității Naționale de Integritate

Doi foști deputați, un procuror șef și fostul șef al IGP, vizați în controalele Autorității Naționale de Integritate

Advertoriale
Ofertă specială pentru IMM-uri: până la 1 milion de lei fără gaj, cu decizie preliminară în maxim 1 zi

Ofertă specială pentru IMM-uri: până la 1 milion de lei fără gaj, cu decizie preliminară în maxim 1 zi

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    De ce gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu poate funcționa la capacitate maximă
  • 2
    Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției
  • 3
    Alegeri în Rusia: Partidul pro-Kremlin Rusia Unită se află în fruntea rezultatelor preliminare
  • 4
    Rusia: O persoană necunoscută a deschis focul asupra profesorilor și studenților din cadrul Universității din Perm. Sunt morți și răniți (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.