De ce au fost comasate inițiativele electorale ale PDM și PSRM? Răspunde Andrian Candu

De ce au fost comasate inițiativele electorale ale PDM și PSRM? Răspunde Andrian Candu
Foto: Agora.md/Igor Vrabie

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a vorbit despre motivația democraților de a comasa cele două proiecte de legi privind modificarea sistemului electoral. Potrivit lui, acest lucru a fost făcut pentru a oferi claritate experților de la Comisia de la Veneția, dar și pentru a ajunge la un compromis în Parlament și în societate.

„Pe parcursul dezbaterilor anterioare, au apărut unele propuneri și idei care să îmbunătățească proiectul de lege. Noi am vrut tehnic să avem aceste lucruri în lege, pentru a-l pune pe masa Comisiei de la Veneția și pentru a avea discuții cu experții care vin săptămâna viitoare și să le arătăm ca am mai identificat unele chestiuni și vă arătăm determinarea noastră, nu doar o hărtie goală, fără efecte juridice, dar și ca să vă arătăm că avem determinarea.

În intenția noastră de a pune subiectul pe ordinea de zi, am avut și opinia socialiștilor, care au argumentat că dacă avem o discuție pe acest subiect, de ce să nu se discute și alt subiect, mai ales că ambele subiecte sunt pe masa Comisiei de la Veneția”, a explicat democratul.

„Este un proces la care participă întreaga țară, peste un an și jumătate. Și atunci când abordezi un subiect atât de important cum ar fi schimbarea sistemului mai mult contează să ai un consens național. Puteam să votăm uninominalul sau puteam să nu discutăm mixtul. Dar în final, societatea nu ar fi avut o satisfactie deplină pentru această schimbare impusă într-un fel.

Acesti 850 de mii de oameni care au semnat deja pentru sistemul uninominal nu pierd. Dar la acesti 850 de mii de oameni se adaugă alți 800 de mii de oameni care au vrut un compromis. Nu e asta oare mai important?”, a adăugat președintele Parlamentului. 

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Fabrika de la Publika TV.

Amintim că vineri, parlamentarii au decis comasarea celor două proiecte privind modificarea sistemului electoral. Astfel, proiectul PDM privind votul uninominal și proiectul socialiștilor privind votul mixt au fost combinate într-un singur proiect de lege, având la bază proiectul propus de PSRM.

După ședința plenului Parlamentului, Candu a declarat că săptămâna viitoare proiectul definitivat va fi transmis Comisiei de la Veneția pentru expertizare.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Așa zisul procuror-șef al regiunii transnistrene figurează într-un dosar penal demarat de PCCOCS. Iată de ce este bănuit

Așa zisul procuror-șef al regiunii transnistrene figurează într-un dosar penal demarat de PCCOCS. Iată de ce este bănuit

Ungaria înregistrează cel mai ridicat nivel al inflației din ultimii 24 de ani: Banca Națională a aprobat cea mai mare majorare a dobânzii de referință din UE

Ungaria înregistrează cel mai ridicat nivel al inflației din ultimii 24 de ani: Banca Națională a aprobat cea mai mare majorare a dobânzii de referință din UE

ANSP explică cum și când se administrează Iodura de Potasiu: Primele ore de la catastrofa nucleară, decisive pentru sănătate

ANSP explică cum și când se administrează Iodura de Potasiu: Primele ore de la catastrofa nucleară, decisive pentru sănătate

Advertoriale
Igiena în școli: Produse recomandate pentru igienizarea instituțiilor de învățământ

Igiena în școli: Produse recomandate pentru igienizarea instituțiilor de învățământ

Te muți la casă nouă și plătești până la 45% din suma apartamentului după darea în exploatare (VIDEO)

Te muți la casă nouă și plătești până la 45% din suma apartamentului după darea în exploatare (VIDEO)

#CuPoftăDeDigitalizare. Serviciul E-PIN, preferat de peste 90 la sută dintre clienții Victoriabank

#CuPoftăDeDigitalizare. Serviciul E-PIN, preferat de peste 90 la sută dintre clienții Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Urmărirea penală în dosarul „Energocom” - finalizată. Dodon, învinuit că a depășit atribuțiile de serviciu în interesul unor persoane din anturajul lui Plahotniuc
  • 3
    Plouă cu găleata în Chișinău: Străzile capitalei s-au transformat în adevărate râuri (VIDEO)
  • 4
    Ultima oră! România a donat R. Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu. Cum vor fi distribuite
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.