
The Sunday Herald: Moldova, cea mai bună destinație de vacanță în epoca Brexitului și terorismului
„Mai dorești să pleci în vacanță în epoca Brexitului și terorismului? Încearcă noi destinații precum insulele Caraibe, Galicia sau Republica Moldova, țara cel mai puțin vizitată din Europa”, îndeamnă publicația scoțiană The Sunday Herald, citată de Agora.
・
„Harta de vacanță a lumii se schimbă. Destinațiile vechi preferate nu sunt atât de atrăgătoare pentru scoțienii de azi. Temerile de atacuri teroriste ne țin departe de Egipt, Tunisia și Maroc. Ca urmare a atacului de la Nisa, până și plajele franceze din Cote d'Azure îi pot face pe turiști puțin nervoși”, se spune în articol.
Publiația, în schimb, scrie că, în ultima vreme, Republica Moldova a fost renumită pentru câteva lucruri. „Primul lucru - această fostă republică sovietică este cea mai puțin vizitată țară în Europa, atrăgând anual doar 100.000 de vizitatori. În cartea lui Eric Weiner „Geografia fericirii” este numită locul cel mai puțin fericit din lume - deși recentul raport privind fericirea mondială a plasat-o înainte de Cipru, Turcia, Croația și alte destinații populare de vacanță. Moldova este, de asemenea, fostul butoi cu vin din Uniunea Sovietică și a doua țara de pe planetă la consum de alcool”, scriu scoțienii.
Printre locurile care pot fi vizitate în Republica Moldova se numără, „mănăstirea Oreiul Vechi, sculptată într-o stâncă imensă de calcar, într-un loc sălbatic și stâncos, cu vedere spre râul Răut; capitala Chișinău și excentricitățile flamboaice ale orașului Soroca, care este, din punct de vedere arhitectural, Las Vegas din Moldova, unde bogații locali și-au construit case mari asemănătoare cu clădirile precum Bazilica Sfântul Petru din Vatican și teatrul Bolșoi din Moscova”, se spune în articol.