Subiectul a fost discutat în cadrul unei mese rotunde cu genericul „Situația critică a presei scrise din R. Moldova”, organizată de API. Eeprezentanții Î.S. „Poșta Moldovei”, ai Guvernului și Primăriei mun. Chișinău nu au dat curs invitației.
„Noi am semnalat de foarte multe ori că „Poșta Moldovei” impune contracte discriminatorii și tarife suplimentare pentru ambalarea și distribuirea produselor periodice, iar transferurile către redacții se fac cu întârziere. La scrisorile transmise de API către Ministerul Tehnologiilor Informației și Comunicațiilor, am primit răspunsuri superficiale, tot editorii şi API fiind învinuiţi că nu păstrăm confidenţialitatea contractelor încheiate cu „Poșta Moldovei”. Solicităm Parlamentului să organizeze audieri privind activitatea Î.S. ”Poșta Moldovei” în domeniul distribuţiei publicaţiilor periodice și să intervină pentru soluţionarea problemelor de care se ciocnesc editorii în colaborarea cu distribuitorii”, a precizat directorul executiv API Petru Macovei.
„Distribuitorii de ziare, inclusiv „Poșta Moldovei”, își reţin 40% din costul abonamentului la ziar, doar ca să-l distribuie. Deși am făcut mai multe solicitări să discutăm cu reprezentanții acestei întreprindeti de stat, dialogul civilizat de pe poziţii egale şi cu drepturi egale ne-a fost refuzat de fiecare dată și ni s-a spus că „Poșta Moldovei” nu are bani și ziarele nu aduc beneficii, în timp ce ziarele de partid ajung la destinație fără întârziere. De ce pentru ei se găsește timp și resurse, iar pentru ziarele noastre nu?”, se întreabă Alina Radu, directoarea „Ziarului de Gardă”.
Cu referire la tariful suplimentar de 15 bani impus publicațiilor pentru ambalarea unui exemplar de ziar, Ludmila Furculiță, directoare comercială la ziarul ”Аргументы и Факты” a menționat că „nu ni s-a explicat cum a fost format acest tarif de 15 bani suplimentari, pe care trebuie să-i achităm și am fost amenințați că dacă nu plătim acești bani, trebuie să ne ambalăm singuri ziarele. Din respect pentru cititorii noștri, am semnat acest contract, dar am anunțat Poșta Moldovei că intenționăm să-i acționăm în judecată”.
Participanţii la masa rotundă au convenit să ceară în continuare implicarea autorităţilor statului în soluţionarea problemelor presei scrise din Moldova.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.