Injuria adusă în afara spațiului public ar putea fi pedepsită în Republica Moldova

Injuria adusă în afara spațiului public ar putea fi pedepsită în Republica Moldova
Foto: keymedia.com

Dacă actualmente obiect al contravenției este doar injuria adusă în spațiul public, un proiect de hotărâre de Guvern vine cu modificări în acest sens. Astfel, injuria ar putea fi sancționată chiar dacă nu este adusă în public. Proiectul se află încă la etapa dezbaterilor.

Prevederile actuale ale Codului Contravențional referitoare la injurie stabilesc că, pentru a fi pasibilă de pedeapsă, aceasta trebuie să fie adusă în public.

Articolul 69. Injuria

    (1) Injuria adusă în public, vorbele sau faptele care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanei 
    se sancţionează cu amendă de la 20 la 60 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 60 de ore.
    se sancţionează cu amendă de la 9 la 18 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 10 la 20 de ore.

În redacția propusă, formularea din primul alineat urmează a fi schimbată în prim excluderea publicității faptei: „Injuria, vorbele sau faptele care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanei”.

Potrivit DEX, injuria este o „infracțiune care constă în atingerea onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau acte jignitoare; insultă, jignire (gravă), invectivă”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Putin recunoaște că ținta bombardamentelor rusești este infrastructura energetică a Ucrainei: Cine a început?

Putin recunoaște că ținta bombardamentelor rusești este infrastructura energetică a Ucrainei: Cine a început?

Litvinenco, despre progresul Comisiei pre-vetting: Finalizează evaluarea candidaților judecători în ianuarie

Litvinenco, despre progresul Comisiei pre-vetting: Finalizează evaluarea candidaților judecători în ianuarie

Comisia externă de expertiză în cazul Termoelectrica a emis câteva ipoteze privind incidentul de la blocul energetic nr. 3

Comisia externă de expertiză în cazul Termoelectrica a emis câteva ipoteze privind incidentul de la blocul energetic nr. 3

Advertoriale
Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul Pria E-Commerce Conference Moldova (VIDEO)

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul Pria E-Commerce Conference Moldova (VIDEO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Un preot ortodox din Ucraina a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Acesta a divulgat Rusiei informații despre pozițiile de apărare ucrainene
  • 2
    Vadim Ceban: Sunt cazuri, când gradul de vulnerabilitate energetică din factură diferă de cel stabilit de Guvern. Cu ce soluție vine Moldovagaz
  • 3
    Putin declară că nu înțelege de ce R. Moldova păstrează rezervele de gaze în Ucraina
  • 4
    Institutul pentru Studiul Războiului: Putin pregătește Rusia pentru un război prelungit de cucerire în Ucraina
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.