VIDEO. E greu să organizezi festivaluri în RM. Nata Albot: Nu putem acoperi financiar proiectele noastre

VIDEO. E greu să organizezi festivaluri în RM. Nata Albot: Nu putem acoperi financiar proiectele noastre

Este greu să faci festivaluri în Republica Moldova, mai cu seamă dacă acestea sunt comunitare și au principii sănătoase la bază. Echipa KLumea a anunțat tradiționalele festivaluri pe care le organizează pentru această vară, însă reiterează că desfășurarea lor ar putea fi imposibilă. Despre asta vorbește fondatoarea KLumea, Nata Albot, într-un interviu pentru Ea.md.

„Avem o groază de refuzuri de susținere a proiectelor noastre și asta mă demoralizează foarte mult. Mă apropii de temerea mea că lucrurile acasă se înrăutățesc, iar faptul că social și economic o ducem greu trebuie să recunoaștem. S-a redus puterea de cumpărare a oamenilor și ei nu își mai permit acele mici plăceri - piața descrește și companiile fac la fel - își reduc bugetele de marketing. Am venit acasă foarte tristă.

Vă așteptăm la Mai Dulce. Biletul costă, până pe 10 mai 35 de lei și, dacă vii costumat la festival - biletul va rămâne tot 35 de lei. Dacă nu - la intrare biletele vor costa 50 de lei. Va fi așa și la celelalte festivaluri, dacă ele se vor întâmpla. Nu facem promisiuni și angajamente, ne luăm dreptul de a contramanda pe ultima sută de metri oricare dintre festivaluri, din lipsa suficientă de resurse de organizare.

Publicitate

Noi avem un cusur mare - nu putem să promovăm lucruri în care nu credem și nu promovăm lucruri care nu le vom da niciodată copiilor noștri: politică, mâncare fast-food, băuturi carbogazoase sau cu mult zahăr. Unii se pliază anume pe timp de criză și reușesc să reziste. Noi nu putem așa. Mai bine ne abținem, ne reprofilăm, așa cum am mai făcut-o, dar să ne păstrăm integritatea. Facem evenimente comunitare, non-comerciale, iată de ce comunitatea trebuie să conștientizeze că, dacă își dorește ca pe lângă tot calvarul care se întâmplă în țara asta, să fie și ceva frumos, trebuie să ne susțină!

Avem și anul acesta parteneriatul cu brandurile „Din Inimă” - i-am invitat să se pregătească pentru festival cu colecții capsulare, cu produse personalizate. Voluntari avem, ca niciodată de mulți și de buni anul acesta.

Mă adresez în exclusivitate simpatizanților mei și a proiectelor noastre, noi am ajuns în imposibilitatea de a acoperi financiar proiectele noastre. Vrem să mergem pe crowdfunding și să rugăm toată lumea să ne susțină pentru a continua aceste lucruri frumoase. Voi sunteți unicii care pot salva aceste proiecte.

Schimbarea de mentalitate - asta mă și motivează să mai vin acasă. Odată pășind aici telefonul meu nu se mai oprește de sunat - cred că pot schimba aici anumite lucruri, pot aduce experiența mea de peste hotare, pot aduce ideile mele, know-how-ul și experiența mea. Eu vreau ca toți moldovenii să plece peste hotare și să vină acasă cu mentalitatea schimbată - altfel nu vom putea să producem schimbarea.”

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal