„Nu am nicio explicație cum poporul a ales așa un lider de stat, sincer să fiu. În mod logic, niciun popor nu votează ca lideri naționali persoane care implementează agende ale statelor străine și care acționează contra intereselor propriului stat. Nu există așa ceva, dar dacă moldovenii au decis și observ că în sondaje el (n.r. - Igor Dodon) stă bine, înseamnă că asta e dorința moldovenilor. Independența și libertatea sunt valori pe care, dacă nu le protejezi, riști să le pierzi. Dacă pentru cetățenii R. Moldova independența și demnitatea nu sunt valori, înseamnă că avem ceea ce avem la ora actuală”, a declarat Alexandru Tănase.
Președintele CC a amintit și de staționarea trupelor rusești pe teritoriul din stânga Nistrului.
„M-am întrebat cum a fost posibil ca după ce CC a constatat că armata rusă e o armată de ocupație, că trupele care staționează acolo o fac ilegal, încalcă Legea Supremă, comandantul suprem să stea la acea masă și să ciocnească șampanie cu cei care îi distrug propria țară. Problema însă nu e a comandantului suprem, ci a celui care votează. Dacă au votat așa, asta a fost alegerea moldovenilor”, a conchis Tănase.
Amintim că pe data de 2 mai, Înalta Curte a pronunțat hotărârea cu privire la neutralitatea R. Moldova, hotărând că „dislocarea pe teritoriul Republicii Moldova a oricăror trupe sau a baze militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituțională”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.