Bumacov: Serbia va cumpăra struguri moldovenești, care vor fi transportați pe teritoriul României

Bumacov: Serbia va cumpăra struguri moldovenești, care vor fi transportați pe teritoriul României
FOTO: Facebook/Vasile Bumacov

Agenţii economici din Serbia vor putea transporta liber pe teritoriul României strugurii tehnici cumpăraţi în Moldova. Despre aceasta a anunțat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, pe o rețea de socializare. „În acest an producătorii de struguri din Serbia au avut pierderi considerabile de recoltă şi intenţionează să cumpere struguri tehnici din Republica Moldova”, a explicat ministrul. 

Acest subiect a fost discutat miercuri la întrevederea de ieri cu Daniel Constantin, viceprim - ministru, ministrul român al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. De asemenea, s-a discutat despre exportatorii din Republica Moldova, care vor putea benefcia de regimul de liber schimb cu Uniunea Europeană din 1 septembrie.

„Am primit asigurări că de la 1 septembrie nu va fi aplicat preţul indicativ la vamă. Structurile vamale din România au fost informate în acest sens. Respectiv, exportatorii din Republica Moldova vor putea benefcia de regimul de liber schimb cu Uniunea Europeană chiar din 1 septembrie. Ţin să-i mulţumesc viceprim - ministrului, Daniel Constantin pentru înţelegere şi să-mi exprim recunoştinţa pentru eforturile de soliţionare a problemei exportului de fructe şi legume din Republica Moldova”, a mai scris Vasile Bumacov.

Comisia Europeană a decis, în mod excepţional, să dubleze contingentele de export fără taxe vamale negociate în Acordul de Comeţ Liber, Aprofunadat şi Cuprinzător (DCFTA) pentru mere (de la 40 de mii de tone la 80 de mii), pentru prune (de la 10 de mii de tone la 20 de mii de tone), pentru struguri (de la 10 de mii de tone la 20 de mii de tone). Conform ultimelor evoluţii, DCFTA urma să fie aplicat de la 1 septembrie şi nu de la 1 octombrie cum era prevăzut iniţial.

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta

Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta

Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943  au rămas în viață 50.000

File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943 au rămas în viață 50.000

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
  • 3
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
  • 4
    Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul șefei ANI. Reacția instituției (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.