Potrivit procurorilor, Secţia imagistică medicală (radiografie), în care se află cabinetul de radioterapie, nu avea acreditările necesare. Aparatul utilizat, fabricat în anul 1989, nu deţinea Certificat de securitate şi nu era verificat metrologic.
Deşi factorii de decizie ai spitalului cunoşteau despre abaterile grave în activitatea respectivei secţii, aceştia au permis funcţionarea ei, iar pentru a legaliza şi justifica activitatea, au solicitat şi primit de la Centrul Naţional de Sănătate Publică din Bălţi autorizaţia sanitară de funcţionare.
În rezultatul utilizării neautorizate a instalaţiei de către personalul necalificat, au fost iradiaţi mai mulţi pacienţi, care au trecut cursul de radioterapie şi cărora le-au fost cauzate arsuri de raze roentgen.
Procurorii au dispus stoparea funcţionării Instalaţiei cu raze „X” şi au iniţiat urmărirea penală atât pentru încălcarea din neglijenţă de către medic a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, cât şi în privinţa factorilor de decizie din cadrul Spitalul Clinic Municipal din Bălţi, şi ai Centrului Naţional de Sănătate Publică din Bălţi pentru acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege.
Pentru aceste infracţiuni, legislaţia prevede închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.