„Macron și-a realizat scopul, oferind un mesaj de speranță unei țări furioase și deprimate. El s-a prezentat ca un outsider dinamic capabil să aducă schimbarea într-un sistem politic blocat. Tinerețea lui, are doar 39 de ani, consolidează imaginea reînnoirii”, consideră autoarea.

„Dar îndeplinirea promisiunii de face o schimbare nu va fi ușoară. Ca și Marea Britanie și SUA, Franța rămâne profund divizată între cei care se pronunță pentru o societate liberă, deschisă și cei care se pronunță pentru politică și granițe închise, între susținători ai integrării europene și globale și susținători ai naționalismului și protecționismului”, se mai spune în articol.

Potrivit acestuia, „diferența procentuală mare cu Le Pen este înșelătoare, deoarece ascunde fragmentarea și polarizarea durabilă a societății franceze. Ca și Chirac, care s-a confruntat cu tatăl ei, Jean-Marie Le Pen, în a doua rundă din 2002, Macron a câștigat scrutinul nu pentru că i-a convins pe alegătorii francezi, ci pentru că mulți nu au vrut să-și dea votul pentru Frontul Național”.

„În sistemul semi-prezidențial al Franței, Macron poate produce schimbarea pe care a promis-o numai având sprijinul din partea majorității de în Adunarea Națională. Perspectivele lui Macron depind, de asemenea, de numărul politicienilor socialiști și republicani dezamăgiți (sau oportuniști) care vor alege partidul En Marche!, să nu mai vorbim de capacitatea lui Macron de a ajunge la o înțelegere cu partidele și candidații.

Crearea unei majorități este doar primul pas. Dacă va reuși, Macron va trebui să inițieze schimbările politice și economice pe care le-a promis, într-o țară care a rezistat reformei de zeci de ani”, afirmă Philippe Legrain.