
O companie aeriană a fost amendată de Agenția pentru Protecția Consumatorilor
Agenția pentru Protecția Consumatorilor (APC) a amendat recent o companie aeriană pentru că încălcat drepturile consumatorilor la compensare a prejudiciilor cauzate de întârzierea zborului. Autoritatea administrativă, care este subordonată Ministerului Economiei, nu a precizat despre ce companie este vorba și nici care este mărimea amenzii.
・
„Un consumator a cărui zbor s-a reținut cu 10 ore, a solicitat în scris de la operatorul aerian să-i fie achitate prejudiciile cauzate de reținerea zborului. Odată ce cerințele consumatorului nu au fost acceptate de către operator și a fost refuzat că i se ofere despăgubiri, a depus o reclamație la Agenția pentru Protecția Consumatorilor prin care solicita să-i se achite compesații pentru întîrzierea cursei”, se menționează în comunicatul APC.
Agenția pentru Protecția Consumatorilor a inițiat un control de stat în comun cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor la campania aeriană reclamată. În urma controlului efectuat, APC a constatat această companie aeriană nu a soluționat reclamația în termenul stabilit de legislație.
Potrivit specialiștilor APC, reclamația consumatorului a fost analizată de către compania aeriană după expirarea a 40 zile calendaristice din ziua depunerii, ceea ce contravine Legii privind Protecția Consumatorilor. De asemenea, compania a refuzat să ofere o compesație consumatorului pentru întârzierea cursei de zbor.
În cazul refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, consumatorul are dreptul la o compensație în valoare de 250 euro pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puţin; 400 euro pentru toate zborurile cuprinse între 1500 şi 3.500 kilometri; 600 euro pentru toate zborurile care nu intră sub incidenţa cazurilor mai sus menționate.
Pentru încălcările ale legislației în vigoare depistate în cadrul controlului au fost întocmite procese verbale cu privire la contravenție în baza Codului Contravențional al Republicii Moldova. De asemenea, au fost eliberate prescripții de înlăturare a neconformităților.