Trump sprijină o investigaţie asupra ingerinţelor Rusiei în campania electorală din 2016

Trump sprijină o investigaţie asupra ingerinţelor Rusiei în campania electorală din 2016
Foto: mediafax.ro

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a susţinut în cadrul unui interviu acordat publicaţiei NBC News, că sprijină o investigaţie completă a ingerinţelor Rusiei în campania electorală prezidenţială din anul 2016 şi că James Comey, directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), i-a dat asigurări că nu este investigat în acest dosar.

În cadrul unui interviu acordat de preşedintele SUA publicaţiei NBC News, acesta l-a denumit pe Comey „figurant” şi a dezvăluit că l-a întrebat la un moment dat dacă este investigat în dosar. „Chiar l-am întrebat (pe James Comey - n.r.). I-am spus: «Dacă este posibil, îmi puteţi spune dacă sunt vizat de investigaţie?». Mi-a răspuns: «Nu sunteţi investigat»", a declarat Donald Trump, scrie Mediafax.
 
„Ştiu că nu sunt investigat”, a completat preşedintele american.
 
De asemenea, acesta a susţinut că sprijină o investigaţie completă a interferenţei Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, precizând că vrea ca investigaţia să fie realizată ”absolut corect”.

Preşedintele şi-a reiterat afirmaţia conform căreia intenţionase să îl concedieze pe Comey înainte de a primi recomandarea din partea procurorului general Rod Rosenstein.

„Este un figurant, se dă în spectacol, FBI-ul se afla în criză. Tu ştii asta (către intervievator - n.r.), eu ştiu asta, toată lumea ştie asta. Gândeşte-te cum era FBI-ul în urmă cu un an, se afla într-o criză virtuală, în urmă cu mai puţin de un an. Încă nu şi-a revenit (FBI-ul - n.r.)”, a mai spus liderul de la Casa Albă.

Holt, jurnalistul care i-a luat interviul lui Trump, l-a întrebat pe preşedinte dacă era ”nervos pe James Comey din cauza investigaţiei asupra Rusiei”.

„Eu doar îmi doresc pe cineva competent. Sunt fan FBI. Iubesc FBI-ul”, a fost răspunsul lui Donald Trump.

Trump a mai spus că nu a încercat niciodată să îl constrângă pe Comey să renunţe la ancheta privind alegerile prezidenţiale de anul trecut şi a insistat că ”vrea să afle dacă a fost vreo problemă cu alegerile şi dacă au existat conexiuni cu Rusia”.

„În ceea ce mă priveşte, vreau ca lucrurile să fie făcute absolut corect. Poate o voi prelungi (ancheta - n.r.), să măresc perioada de timp, pentru că ar fi trebuit să se termine, din punctul meu de vedere, trebuia să fie încheiată în urmă cu mult timp. Pentru că toate acestea sunt o scuză, dar mi-am spus mie însumi că aş putea prelungi durata investigaţiei, pentru că trebuie să fac ceea ce este corect pentru oamenii americani”, a mai declarat preşedintele SUA.

Vorbind despre investigaţie, acesta a mai spus că îşi doreşte ca aceasta să fie „atât de puternică şi atât de bună”.

Întrebat de Holt dacă prin concedierea lui Comey vrea să transmită un „mesaj” succesorului său, Trump a spus simplu „Nu”. „Dacă Rusia a făcut ceva, vreau să ştiu”, a spus preşedintele Statelor Unite.

De asemenea, acesta insistat că nu a existat ”o coliziune între el, campania lui electorală şi ruşii”. „Ruşii nu au afectat votul”, a susţinut Trump.

Holt l-a întrebat pe Donald despre războiul din Afghanistan, pe care unii dintre oficialii administraţiei vor să îl extindă, dar liderul american a schimbat imediat subiectul cu lupta împotriva ISIS, despre care a spus că lucrurile merg bine.

„O să spun asta, cel mai important, facem progrese incredibile împotriva ISIS şi săptămâna viitoare, generalul Mattis, Secretarul Apărării, şi generalii mei vom susţine o conferinţă de presă majoră pentru a informa publicul şi lumea cât de bine ne-am descurcat âmpotriva ISIS. Chiar am făcut treabă bună”, a mai spus Donald Trump.

Interviul realizat de NBC News vine în contextul în care, marţi, preşedintele SUA l-a demis pe James Comey, directorul Biroului Federal de Investigaţii.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Opt din zece persoane condamnate pentru corupție nu petrec nici o zi în penitenciar, arată datele unui raport al CRJM

Opt din zece persoane condamnate pentru corupție nu petrec nici o zi în penitenciar, arată datele unui raport al CRJM

Recomandările din avizul Comisiei de la Veneția din decembrie 2021 vor fi implementate în legea cu privire la procuratură, susține ministrul justiției

Recomandările din avizul Comisiei de la Veneția din decembrie 2021 vor fi implementate în legea cu privire la procuratură, susține ministrul justiției

Record negativ absolut: Ministerul Sănătății anunță 5.138 de cazuri noi de infectări cu COVID-19. Alte 24 de persoane au pierdut lupta cu boala

Record negativ absolut: Ministerul Sănătății anunță 5.138 de cazuri noi de infectări cu COVID-19. Alte 24 de persoane au pierdut lupta cu boala

Advertoriale
Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Vicepremierul Spînu: Există riscul de sistare a livrărilor de gaz, dacă nu se va face auditul datoriei „Moldovagaz”
  • 2
    Plătesc mai mult, dar consumă mai puțin. Factura pentru căldură la Parlament, ANRE și Curtea de Conturi sau cât costă încălzirea instituțiilor (INFOGRAFIC)
  • 3
    Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu
  • 4
    Meta, compania mamă a rețelei sociale Facebook, anunță că a construit cel mai rapid supercomputer din lume. Când va intra în funcțiune
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.