Parlamentul a votat o nouă lege a bibliotecilor. Ce prevederi noi aduce

Parlamentul a votat o nouă lege a bibliotecilor. Ce prevederi noi aduce
Foto: chisinau.md


Deputații au votat astăzi în prima lectură o nouă lege a bibliotecilor. Aceasta reglementează modul de organizare şi funcţionare a sistemului naţional de biblioteci, modul de constituire, organizare, funcţionare şi încetare a activităţii bibliotecilor, precum şi atribuţiile autorităţilor competente în domeniul serviciilor de bibliotecă.

Spre deosebire de legea în vigoare, care reglementează sistemul național de biblioteci ca fiind un ansamblu de rețele de biblioteci și centre biblioteconomice, proiectul noii Legi cu privire la biblioteci recunoaște în calitate de element de bază al acestui sistem - biblioteca publică. 

Nou lege prevede obligația bibliotecilor să asigure cu documente în limbile populației minoritare care locuiește în localitatea respectivă, precum și să aibă servicii pentru persoanele cu dizabilități. Orice bibliotecă va trebui să dispună de Internet gratuit. Va fi creat un Registru național al bibliotecilor și va fi consolidat rolul Consiliului biblioteconomic național, care va adopta și Codul deontologic al bibliotecarului.

Potrivit ministrului Culturii, Monica Babuc, care a prezentat proiectul de lege de la tribuna Parlamentului, noul document prevede și procurarea anuală a 50 de titluri de carte noi la 1000 de locuitori. Propunerea însă a trezit polemici în plen.

Deputații au votat proiectul în prima lectură și urmează să se pronunțe și în a doua lectură.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Comunismul și bancurile: Sistemul politic cu cele mai multe glume în meniu

Comunismul și bancurile: Sistemul politic cu cele mai multe glume în meniu

Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie

Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie

Elvețienii au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex

Elvețienii au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist
  • 2
    Scopul autorităților în privința emigranților: Până-n 2025, 25% dintre moldovenii aflați în străinătate să își dorească să revină acasă și 50% din cei reveniți să fie reintegrați cu succes
  • 3
    Titlurile din presa străină despre dezvăluirea Nataliei Morari: De la „revelația șocantă” la „declarația care a adus furtună”
  • 4
    PUN către PAS: „Numiri abuzive în funcții, eliberări pe criterii de partid și concursuri trucate” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.