
LIVE. Protest contra modificării sistemului electoral
Societatea civilă și partidele de opoziție desfășoară un protest în fața Parlamentului Republicii Moldova contra inițiativei partidelor de la guvernare privind modificarea sistemului electoral.
・
În ciuda ploii torențiale circa 800 de cetățeni, conform datelor poliției, au venit să protesteze contra modificării sistemului electoral. Potrivit unor estimări a organizatorilor la protest au participat peste 3 mii de persoane.
Protestatarii au solicitat retragerea proiectelor de lege privind votul uninominal și cel mixt, întoarcerea „miliardului” furat din sistemul bancar și lupta cu corupția.
Cei care s-au adresat de la microfon au solicitat ca aceste proteste să fie pașnice.
Persoanele care au venit la protest au scandat „Noi suntem poporul”, „Dodon-trădător”, „Plahotniuc nu uita pușcăria-i casa ta”, „la pușcărie”.