Cum să îţi deschizi o afacere în cea mai prosperă ţară a Europei

Cum să îţi deschizi o afacere în cea mai prosperă ţară a Europei
Foto: capital.ro


În Norvegia nu există aproape nici o restricţie privind demararea unei afaceri. Pentru a obţine dreptul de înfiinţa o companie în Norvegia, persoana respectivă trebuie să aibă peste 18 ani şi să nu fie implicată în niciun proces de faliment. Nu trebuie să locuiască în Norvegia, însă compania trebuie să aibă o adresă norvegiană, scrie Capital.ro. 

La o primă vedere, pare puţin complicat să începi o afacere, deoarece înregistrarea se realizează prin prezentarea unui singur formular autorităţilor. Dar, desigur, există o serie de reglementări care afectează atât înfiinţarea companiei, cât şi derularea activităţilor ei.

50% din membrii conducerii şi directorul unei companii cu răspundere limitată trebuie să fie rezidenţi în Norvegia. Această regulă nu se aplică persoanelor rezidente în Spaţiul Economic European (EEA). Ministerul Comerţului şi Industriei din Norvegia poate acorda excepţii de la reglementările în vigoare privind rezidenţa.

Este important să ştiţi faptul că regiunile cu industrie mai puţin dezvoltată sunt supuse unei impozitări mai indulgente decât alte zone, de exemplu sub formă de impozit pe salarii diferenţiate.

Tipul afacerii

Alegerea entităţii comerciale este de obicei prima problemă pe care şi-o pune un antreprenor. Alternativele sunt:

Asociat unic (liber-profesionist) (norvegiană: “enkelt-personsforetak”). Societate cu răspundere nelimitată - ANS şi DA (norvegiană: “selskap ansvarlig”). Societate cu răspundere limitată - AS (norvegiană: “aksjeselskap” - AS). Societate cooperativă - SA.

În Norvegia pot fi înfiinţate companii cu răspundere limitată (cu un capital minim 100.000 NOK pentru o companie privată şi 1.000.000 NOK pentru o companie publică în cash sau bunuri), pe acţiuni şi alte tipuri de asociere cu scop lucrativ respectând prevederile legii „The Business Enterprise Registration Act”, adică legea nr. 44 şi, respectiv, 79 din iunie 1997.

Conţinutul legilor şi detalii suplimentare se pot obţine accesând prin internet pagina web: http://www.bedin.no. Costurile pentru rezervarea unei societăţi cu răspundere limitată este de 6.000 NOK şi durează on-line 2-3 zile. Societăţile private cu răspundere limitată cu un capital mai mare de 3.000.000 NOK şi cele publice sunt obligate să aibă un director general rezident în Norvegia sau EEA.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)

Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)

Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord

Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord

Afganistan: Peste 100 de jurnaliști cer ajutorul comunității internaționale pentru sprinjinul libertății presie

Afganistan: Peste 100 de jurnaliști cer ajutorul comunității internaționale pentru sprinjinul libertății presie

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Au refuzat să lucreze acolo unde au fost repartizați, așa că au fost obligați, de stat, să restituie banii pentru anii învățați. Avocatul Poporului ia apărarea absolvenților Academiei Militare
  • 2
    Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani
  • 3
    Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)
  • 4
    Gazprom, suspectat de manipularea pieței de gaze. Un grup de europarlamentari cer anchetarea companiei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.