Tânărul din Moldova care a lucrat la o bancă din Franța și a făcut strategii pentru Rusia

Tânărul din Moldova care a lucrat la o bancă din Franța și a făcut strategii pentru Rusia
FOTO: diez.md


Dumitru Vicol este unul din tinerii din Republica Moldova cu mari ambiții. El a reușit, la vârsta de 26 de ani, să aibă în portofoliu mai multe studii la școli de economie de top din Europa, dar și un job bine plătit la o bancă din Franța. În prezent, el se pregătrește să se înscrie la o nouă școală, iar la anul viitor, speră să fie angajat la un unul din giganții bancari din Statele Unite. Totodată, tânărul se implică activ în activitățile diasporei moldovenești din Franța și coordonează mai multe proiecte cu Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD).

Tânărul și-a început studiile la Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea Relații Economice Internaționale, după care au urmat studii în Londra, Paris și Suedia.  „Am am prins gustul că studiile peste hotare sunt mai calitative, a apărut ambiția asta ca să fac școli peste hotare, am aplicat și a urmat Sorbona. Deja fiind absolvent al Paris School of Economics, mi-a fost mai puțin greu, comparativ cu alți colegi, să fiu angajat la o bancă și să activez în cadrul strategie și cercetare economică pentru o entitate a băncii Société Générale”, a spus Dumitru Vicol.

În cadrul acestui departament, tânărul specialist a gestionat portofoliul pentru Rusia: „Mi-am schimbat jobul la sfârșit de ianuarie și în momentul când ei au aflat că vorbesc rusește, mi-au dat portofoliul pentru Rusia. În departamentul strategie și cercetare am dat recomandări de vânzări sau cumpărări de active. Toată perioada aceasta am fost responsabil pentru Rusia, am analizat evenimentele economice, geo-politice”.

Tânărul a explicat cum a lucrat în acest departament: „De exemplu, în tensiunile din februarie, martie, clienții veneau și întrebau ce facem cu activele rusești, le vindem sau le cumpărăm. Și decizii de acest gen se iau la nivel de bancă, o iau membrii echipei din departamentul strategie, o iau seniorii. Dacă un strategist spune să vindeți activele rusești, atunci această recomandare se implementează în lanț și ajunge până la client, iar clientul are încredere într-un strategist sau în cel care face research. De exemplu, şefa mea a dorit să recomande vânzarea activelor ruseşti în februarie, iar eu am fost neutru, pentru că știam care e situația în această regiune, mai ales este o situație tipică pentru Transnistria. E job de bursă, nimic deosebit”.

Tânărul a activat timp de doi ani în cadrul acestei bănci, unde a avut un salariu lunar de 3.000 de euro, însă, în prezent se pregătește să se înscrie la o altă școală de economie, iar la anul viitor speră să lucreze pentru o altă bancă. „Am lucrat doi ani aici, dar am decis să ajung la o altă bancă mai de top, mi-aș dori la J.P. Morgan Chase & Co. and Goldman Sachs Group Inc, dar până atunic vreau să-mi reiau studiile”, a mai spus Dumitru Vicol.

Totuși, visul său este să ajungă manager de top. „Îmi doresc să devin portfolio manager, o poziție în care să pot să gestionez active, dar vreau să trec prin tot procesul până ajung la poziția asta, eu dacă sunt în cercetare, normal că am mai multe abilități și aș vrea să folosesc macroeconomia ca să pot gestiona un portofoliu de active. Totuși, cred că odată și odată se va opri toată meseria asta, pentru că la un moment dat trebuie să revin acasă. La sigur, că mă întorc, doar că nu știu când și pentru ce, la moment sunt implicat în mai multe proiecte economice cu BRD-ul și Guvernul”, a conchis tânărul specialist.

Dumitru Vicol a fost unul din vorbitorii la evebimentul „Make the difference”, organizat de BRD în contextul Zilelor Diasporei. La acest eveniment au participat șase reprezentanți ai diasporei moldovenești din diferite țări, care au obținut rezultate remarcabile în domeniile lor de activitate.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Romanul „Ard pădurile”, de Paula Erizanu, nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde”

Romanul „Ard pădurile”, de Paula Erizanu, nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde”

840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”

Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”

Advertoriale
MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene cu un eveniment în aer liber, o cursă de ciclism, dar și proiecții online (VIDEO)

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene cu un eveniment în aer liber, o cursă de ciclism, dar și proiecții online (VIDEO)

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ministra Sănătății anunță că certificatul COVID-19 ar urma să devină obligatoriu pentru mai multe activități iar școlile vor activa în format fizic
  • 2
    Guvernul a aprobat indexarea venitului lunar minim garantat. De la 1 octombrie acesta va constitui 1.196 lei
  • 3
    „Încet, încet, vine timpul și pentru ANRE”: Veaceslav Ioniță susține că a fost chemat la CNA pentru a fi audiat în cazul ANRE
  • 4
    Mai multe ilegalități, depistate la o carieră de piatră din nordul țării. Au fost sesizate mai multe instituții de stat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.