Mesajul „Rezist”, scris de americani pe terenul de golf al lui Trump

Mesajul „Rezist”, scris de americani pe terenul de golf al lui Trump
Foto: twitter.com

Un flash mob a 200 de manifestanți anti Trump s-a desfășurat într-un mod inedit pe terenul de golf al președintelui SUA, din apropierea Los Angelesului, relatează ABC News.

Protestatarii, care fac parte din grupul Indivisible San Pedro, au scris „Resist”, cu litere înalte de 10 metri, îndemându-i, astfel, pe americani să nu cedeze în fața președintelui și a politicilor duse de acesta, scrie Digi24.

De asemenea, ei i-au cerut lui Donald Trump să își facă publice declarațiile fiscale.

Polițiștii din Los Angeles au privit scena de la balconul clubului de golf, fără să intervină sau să aresteze pe vreunul dintre participanții care protestau pașnic.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Kiev: O echipă de medici au reușit să facă o operație pe cord chiar în timpul deconectărilor de electricitate

Kiev: O echipă de medici au reușit să facă o operație pe cord chiar în timpul deconectărilor de electricitate

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Convorbiri la tarife naționale în tot spațiul UE? Autoritățile negociază excluderea tarifelor de roaming pentru țara noastră
  • 2
    Un angajat al Serviciului Vamal și o persoană suspectată de contrabandă, reținuți de procurori. Ce învinuiri li se aduc
  • 3
    TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul
  • 4
    Cercetătorii ar putea construi o centrală în spațiu pentru a trimite electricitate pe Pământ
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.