
FOTO. Cum arată vila de 50.000 de dolari pe lună a lui Leonardo DiCaprio
Visul multor femei de a locui în casa lui Leonardo DiCaprio poate de-acum deveni realitate. Actorul de la Hollywood a decis să-și închirieze casa din Malibu cu vederi superbe la Oceanul Pacific, relatează online ziarul spaniol ABC, scrie digi24.ro.
・
Pentru a ocupa această proprietate situată în Carbon Beach, vedeta din Titanic cere o chirie de 50.000 de dolari pe lună. Dacă se dorește închirierea pe termen lung, această cifră se reduce la jumătate, la 25.000 de dolari. Proprietatea lui Di Caprio are trei dormitoare și două băi, pentru care a plătit în 1998 în total 1,6 milioane de dolari, notează Agerpres.

Leonardo DiCaprio nu numai că este un mare actor, este totodată și un bun investitor imobiliar. Nu este prima dată când DiCaprio decide să-și închirieze apartamentul. De fapt în lumea filmului el este cunoscut pentru flerul său imobiliar.

În urmă cu câteva luni, Leo a reușit să vândă o casă situată în Los Angeles, el fiind totodată și un expert în clădirile „eco-friendly", concepute pentru a fi în armonie cu mediul înconjurător.
Citește mai departe pe digi24.ro.

