
Un jurnalist cunoscut pentru anchetele privind traficul de droguri a fost asasinat în Mexic
Javier Valdez, un jurnalist mexican cunoscut în plan naţional şi internaţional pentru anchetele sale privind traficul de droguri, a fost asasinat în oraşul Culiacan din nord-vestul Mexicului, fiind cel de-al şaselea jurnalist ucis în această ţară în ultimele două luni, potrivit AP.
・
Valdez a fost împuşcat mortal, luni după-amiază, în apropierea sediului publicaţiei Riodoce, cofondată de jurnalist, fiind atacat de mai multe persoane înarmate, scrie Mediafax.
Juan Jose Rios, procurorul statului Sinaloa, a declarat că autorităţile iau în calcul toate pistele în legătură cu această crimă, inclusiv posibilitatea ca acesta să fi fost asasinat din cauza dezvălurilor făcute de el în cursul anchetelor jurnalistice.
Valdez, care a primit numeroase premii internaţionale, este autorul mai multor cărţi despre traficul de droguri şi lumea crimei organizate, inclusiv Narcoperiodismo and Los Morros del Narco.