Un ministru din Austria a demisionat pentru că nu vrea ca ţara lui să ajungă ca Grecia

Un ministru din Austria a demisionat pentru că nu vrea ca ţara lui să ajungă ca Grecia
FOTO: www.kleinezeitung.at

Austria, al doilea cel mai bogat stat din zona euro, simte din plin, ca oricare alt stat din regiune, presiunile opozante de a tăia taxele şi de a reduce datoria suverană. Pus să aleagă între calea propusă de periferia zonei euro şi cea a Germaniei, ministrul austriac al finanţelor Michael Spindelegger, totodată vicecancelar, a demisionat, scrie zf.ro.

În loc să taie taxele, Austria ar trebui să se concentreze pe reducerea datoriei, care va ajunge la 80% din PIB anul acesta, a spus Spindelegger, citat de The Wall Street Journal.

„Austriecii trebuie să se orienteze spre Berlin, nu spre Grecia“, a precizat el. Spindelegger a părăsit şi funcţia de vicecancelar şi a cedat poziţia de lider al Partidului Popular Austriac (PPA), partenerul mai mic din coaliţia de guvernare. Ministrul şi-a explicat demisia prin lipsa sprijinului propriului partid.

Unii dintre membrii PPA şi-au arătat susţinerea pentru propunerile de a reduce taxele făcute de social-democraţii din coaliţia de guvernare. Spindelegger a respins, de asemenea, cererea social-democraţilor de a impune o taxă pe avere, în condiţiile în care unii dintre membrii PPA sunt dispuşi la un compromis în această privinţă.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Precizările CEC despre desfășurarea alegerilor la Bălți

Precizările CEC despre desfășurarea alegerilor la Bălți

Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare

Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare

Federația Moldovenească de Fotbal, premiată de UEFA pentru creativitate și inovație

Federația Moldovenească de Fotbal, premiată de UEFA pentru creativitate și inovație

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Instanța de judecată a decis scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru Primăria Bălți
  • 2
    Reprezentantul Marinei Tauber la CEC: „Candidata rămâne în cursă”
  • 3
    Noi alerte de călătorie! Restricțiile impuse cetățenilor moldoveni (DOC)
  • 4
    CEC solicită CA Bălți să se expună cu privire la termenul de executare a deciziei emise de instanța de judecată
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.