Un șofer a încercat să mituiască un polițist cu 500 de euro. Ce riscă acesta

Un șofer a încercat să mituiască un polițist cu 500 de euro. Ce riscă acesta

Un bărbat din Grigoriopol a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție pentru tentativa de a mitui un polițist. Acesta este acum cercetat penal pentru corupere activă.

Cazul a fost documentat în baza denunțului parvenit de la șeful Serviciului investigarea fraudelor economice din cadrul Inspectoratului de poliție Dubăsari, potrivit căruia șoferul unui autoturism cu încărcătură suspectă i-ar fi oferit 500 de euro mită pentru a nu documenta cazul și a elibera mijlocul de transport.

La scurt timp, suspectul a fost prins în flagrant delict în momentul transmiterii banilor. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar în privința lui urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală în temeiul art. 325 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupție.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte

Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte

Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor

Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor

Natalia Gavrilița, la întrevedere cu Nicolae Ionel Ciucă. Securitatea din regiune și situația energetică, pe agenda discuțiilor celor doi șefi de guverne

Natalia Gavrilița, la întrevedere cu Nicolae Ionel Ciucă. Securitatea din regiune și situația energetică, pe agenda discuțiilor celor doi șefi de guverne

Advertoriale
NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor  (VIDEO)

NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De mâine, cetățenii vor fi informați despre gradul de vulnerabilitate, spune ministrul Spatari
  • 2
    Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări
  • 3
    În R. Moldova sunt posibile deconectări de la energia electrică, pe 29 și 30 noiembrie. Precizările ministrului Andrei Spînu
  • 4
    Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.