Ministerul rus de Externe: Reuniunile în formatul „5 + 2” trebuie să aibă loc mai des

Ministerul rus de Externe: Reuniunile în formatul „5 + 2” trebuie să aibă loc mai des
Foto: tass.ru

În procesul de negocieri în formatul „5 + 2” s-a luat o pauză lungă, iar pentru un careva progres în soluționarea conflictului transnistrean sunt necesare cinci sau șase reuniuni, așa cum prevăd acte normative. Declarația a fost făcută de reprezentantul special al Federaţiei Ruse pentru reglementarea conflictului transnistrean, Ambasadorul Serghei Gubarev, într-un interviu pentru agenția de presă TASS, citată de Agora.

„La momentul actual, în procesul de negocieri în formatul „5 + 2” s-a luat o pauză lungă”, a declarat Serghei Gubarev.

Potrivit ambasadorului, Rusia „insistă ca procesul de negocieri să se deruleze ritmic - în actele normative ale „Conferinţei permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană” sunt prevăzute cinci sau șase reuniuni formale pe an. Trebuie să tindem spre realizarea acestui grafic de lucru”.

„Ar fi irezonabil să ne așteptăm la rezultate concrete de la fiecare întrevedere, dar să ne întâlnim pentru a ne exprima pozițiile, a le discuta este „singura modalitate de a atinge aceste rezultate. Chiar dacă pașii vor fi „mici“, ele sunt importante la momentul de față”, a mai spus Gubarev.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Săptămâna începe cu ieftiniri. Prețul benzinei a scăzut sub 26 de lei

Săptămâna începe cu ieftiniri. Prețul benzinei a scăzut sub 26 de lei

14 ani de închisoare pentru un bărbat care și-a omorât concubina în bătaie

14 ani de închisoare pentru un bărbat care și-a omorât concubina în bătaie

Municipalitatea va repara în varianta albă locuințele afectate de ploile de săptămâna trecută

Municipalitatea va repara în varianta albă locuințele afectate de ploile de săptămâna trecută

Advertoriale
Generația Inteligenței financiare: Bugetul pe înțelesul copiilor (VIDEO)

Generația Inteligenței financiare: Bugetul pe înțelesul copiilor (VIDEO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova
  • 2
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 3
    Riscă până la 10 ani de închisoare: Trei tineri, suspectați că ar fi bătut un cioban și ar fi sustras două motociclete
  • 4
    Orașul Energodar, bombardat: Un angajat de la centrala nucleară Zaporojie a decedat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.