
Un meci de fotbal, amânat din cauza unei tentative de corupere
Meciul IFK Goteborg - AIK Solna, contând pentru etapa a noua a campionatului Suediei, a fost amânat, joi, după ce un jucător a afirmat că a fost abordat de o persoană care dorea trucarea meciului, informează News, care citează L'Equipe.
・
„Un jucător de la AIK a fost contactat de o persoană suspectată că încerca să trucheze meciul, iar persoana respectivă i-a oferit o sumă mare de bani”, a anunţat federaţia suedeză.
Forul a precizat că încă nu a stabilit o nouă dată pentru disputarea partidei.
Publicitate
IFK Goteborg se află pe locul 11 în clasament, cu zece puncte, iar AIK este pe şase,cu 14 puncte.