Curtea de Apel a pronunțat sentința motivată în dosarul lui Mânzat

Curtea de Apel a pronunțat sentința motivată în dosarul lui Mânzat

Curtea de Apel Chișinău a prezentat astăzi, 19 mai, decizia motivată în dosarul lui Valerian Mânzat, scrie Ziarul de Gardă. Avocatul-vedetă nu a fost prezent în sala de judecată. 

„Decizia este pe 87 de pagini tipărite. Încă nu am luat cunoștință cu acestea. Valerian Mânzat trebuie să vină. Asta mi-a spus la telefon…”, a spus Gheorghe Amihalachioaie, avocatul lui Mânzat.

Apărătorul infirmă faptul că Mânzat ar fi fugit din țară. „Unde să plece?”, s-a întrebat partea apărării.

Publicitate

Amintim că, la 5 aprilie 2017, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea de acum doi ani a Judecătoriei sect. Râșcani prin care avocatul-vedetă Valerian Mânzat a fost condamnat la nouă ani de închisoare într-un dosar penal de escrocherie în domeniul asigurărilor. În timp ce magistrații de la CA pronunțau decizia, Mânzat, alături de alți patru învinuți pe dosar se aflau la parterul instanței, afirmă avocatul Gheorghe Amihalachioaie, care precizează că prezența inculpatului nu era obligatorie, deoarece instanța nu a prevăzut expres arestul în sala de judecată.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal