Lutenco a comunicat, în cadrul emisiunii „Fără mituri” din studioul ziarului „Panorama” din Chişinău, că „în afară de 1,6 miliarde de euro pe care îi expediază în Moldova, ceea ce constituie circa un sfert din PIB-ul ţării, printre acumulările compatrioţilor noştri există şi o asemenea componentă cum ar fi economiile personale, pe care moldovenii de peste hotare le păstrează acasă, nu la bănci, în care nu prea au încredere”.
„Suma aceasta constituie circa 6 miliarde de euro. Mijloacele menţionate nu lucrează pentru economia vreunei ţări. Deocamdată, nu observ vreo politică serioasă, care să stimuleze utilizarea acestor mijloace în formă de investiţii în economia noastră”, a constatat şeful Biroului pentru relaţiile cu diaspora
Lutenco a recunoscut că, graţie unor astfel de programe de stat, cum ar fi PARE 1+1, migranţii au investit în economie în jur de 100 de milioane de lei, iar datorită acestora au fost deschise circa 3 mii de locuri de muncă. „Dar, comparativ cu suma de 6 miliarde de euro, aceste investiţii nu-s decât o picătură în mare”, a menţionat Lutenco.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.