
Andi Cristea: „Amânarea finanțării este una tehnică. Va fi reluată după deciziile înțelepte ale guvernării”
Copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere, Andi Cristea, a menționat că schimbarea sistemului electoral este o decizie suverană autorităților din RM, iar amânarea finanțării este una tehnică.
・
„Este un tablou mixt. Noi nu putem lua partea unui anumit partid cu privire la schimbarea sistemului electoral. Este o decizie suverană a RM. Dar, este important ca raportul comisiei de la Veneția să fie luat în considerație”, a menționat copreședintele Andi Cristea.
De asemenea, Cristea s-a expus și asupra macro-finanțării, notând că amânarea este una tehnică.
„Asistența macro-financiară nu este întârziată. Urmare a unor decizii înțelepte pe care autoritățile din R. Moldova le vor lua după ce comisia de la Veneția își va da avizul pe schimbarea sistemului electoral, acest dosar micro-financiar nu va fi întârziat la nivelul UE”, a relatat Andi Cristea.
Totodată, Andi Cristea a specificat că față de anii trecuți, în Repulica Moldova se vede o îmbunătățire a situației, totuși „mai este de muncit”.
Astăzi a avut loc cea de-a patra întâlnire a Comitetului Parlamentar de Asociere. Discuțiile dintre oficiali s-au axat pe schimbarea sistemului electoral, situația din sistemul bancar, lupta cu corupția și implementarea reformelor.