Pe cine creditează de fapt băncile europene?

Pe cine creditează de fapt băncile europene?
Foto: ziuaconstanta.ro

Banca Centrală Europeană nu este satisfăcută cu ritmul creditării în zona euro, dar unde totuși migrează banii băncilor supravegheate de BCE? Banca Centrală Europeană urmează să prezinte noile date cu privire la masa monetară și creditarea de către băncile comerciale. BCE susține că există primele semnale că a început reînviorarea creditării, atât a agenților economici cât și a persoanelor fizice.

BCE își dorește însă obținerea unui ritm mai viguros și  intenționează începerea în acest sens a unui nou program de susținere a creditării: Operațiunile țintite de refinanțare pe termen mai lung (TLTRO). Scopul declarat al operațiunilor este susținerea transmiterii politicii monetare și a creditării sectorului real al economiei. Dar, aruncând o privire la unele date sintetizate, vom vedea o cu totul altă imagine. Se pare că băncile europene creditează masiv, dar nu economia europeană, ci pe cea din regiunea Asia-Pacific. Ideea că băncile nu creditează și au nevoie de o facilitate nouă de creditare este contrazisă de acest grafic.

Unele studii sugerează că economiștii ar diminua intenționat estimările privind participarea slabă la operațiunile anunțate de BCE. Băncile centrale ar putea încheia careva înțelegeri mai puțin oficiale cu băncile comerciale pentru a asigura participarea la inițiativa BCE. În timp ce cerințele cu privire la raportare, impuse participanților la TLTRO, se presupune că vor fi îndeplinite mai puțin veridic decât în cazul operațiunilor precedente de creditare, nu este clar dacă vor participa și băncile din marile țări creditoare, cum este Germania.

Noile operațiuni ale ECB sunt prognozate pentru a fi demarate în luna septembrie. Se pare că nu doar sumele ce vor fi preluate de bănci vor fi inferioare așteptărilor, dar ar putea să se producă și o puternică dezamăgire între oficiali.

Agora va reveni cu detalii referitor la operațiunile anunțate de BCE.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Codrii Moldovei - transformați în coș de gunoi: Imagini surprinse de Alex Gurdila la „Hike cu mine” (VIDEO)

Codrii Moldovei - transformați în coș de gunoi: Imagini surprinse de Alex Gurdila la „Hike cu mine” (VIDEO)

România va sprijini Moldova cu păcură dacă Gazprom oprește furnizarea de gaze

România va sprijini Moldova cu păcură dacă Gazprom oprește furnizarea de gaze

Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor R. Moldova în contextul crizei pandemice și energetice: „Trăim o perioadă tumultuoasă”

Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor R. Moldova în contextul crizei pandemice și energetice: „Trăim o perioadă tumultuoasă”

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Tauber evită să zică cât o costă naveta Bălți-Chișinău, dar spune că ar putea închiria un apartament în nordul țării
  • 3
    Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”
  • 4
    Aprobat de Parlament! În R. Moldova se instituie stare de urgență (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.