Câte 5000 de lei pentru trei cei mai talentați elevi ai Liceului Ciprian Porumbescu din Capitală

Câte 5000 de lei pentru trei cei mai talentați elevi ai Liceului Ciprian Porumbescu din Capitală
Foto: simbol

Liceul-internat Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” și-a ales trei cei mai buni elevi, care au înregistrat performațe remarcabile în anul de studiu 2016-2017. Aceștia au fost premiați cu diplome și burse în valoare de 5000 de lei din partea Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu.

În cadrul premierii președintele Parlamentului s-a arătat impresionat să cunoască tinerele talente.

„Este o onoare pentru mine să vă cunosc, voi sunteți talentele pe care noi ne bazăm ca viitoare generație și sper să duce-ți faima atât în țară, cât și peste hotare”, a declarat Candu.

Președintele a decis să acorde bursele de merit în urma unei vizite în liceu și a participării elevilor la Concertul Regal al celor 100 de muzicieni, unde a fost prezent. 

Candu a mai menționat că asemenea burse o să fie acordate și în următorii ani, astfel ca să devină o tradiție.

 

 

Alexandrina Vrînceanu, stagiară

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ucraina o contrazice pe Ursula von der Leyen în privința numărului de soldați uciși: „Variază între 10 și 13 mii de morți”

Ucraina o contrazice pe Ursula von der Leyen în privința numărului de soldați uciși: „Variază între 10 și 13 mii de morți”

Rusia reia livrările de fructe și legume de la 20 de întreprinderi din R. Moldova

Rusia reia livrările de fructe și legume de la 20 de întreprinderi din R. Moldova

Germania a fost eliminată de la Cupa Mondială în faza grupelor

Germania a fost eliminată de la Cupa Mondială în faza grupelor

Advertoriale
LUXADAL DENT – locul în care experiența unică a pacientului reprezintă scopul echipei zi de zi

LUXADAL DENT – locul în care experiența unică a pacientului reprezintă scopul echipei zi de zi

Acum și în sectorul Râșcani! Kaufland a deschis cel de-al patrulea magazin din Chișinău (FOTO, VIDEO)

Acum și în sectorul Râșcani! Kaufland a deschis cel de-al patrulea magazin din Chișinău (FOTO, VIDEO)

Descoperă noile oferte Moldcell potrivite pentru toată familia

Descoperă noile oferte Moldcell potrivite pentru toată familia

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
Cele mai populare
  • 1
    Unde se pot adresa cetățenii nemulțumiți de categoria de vulnerabilitate energetică atribuită
  • 2
    78% dintre toți solicitanții de compensații au fost încadrați în categoria foarte vulnerabilă. Statistică expusă de Dan Perciun
  • 3
    Arena Chișinău se deschide. Okean Elzy a anunțat că va participa la inaugurare
  • 4
    Dacă săptămâna viitoare s-ar organiza alegeri prezidențiale, Maia Sandu ar obține încă un mandat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.