Angajații Serviciului Vamal, asistați de patrupezi, au prevenit trei tentative de scoatere ilegală din țară a bunurilor nedeclarate, posesorii cărora au optat pentru Coridorul Verde, anunță Serviciul Vamal. În cadrul verificărilor, vameșii au depistat o armă marca „Schmeisser” și 17 600 de țigarete în asortiment, care nu au fost declarate organului vamal conform prevederilor legale.
Arma a fost descoperită datorită implicării câinelui de serviciu din postul vamal Leușeni, care a semnalat prezența pistolului în compartimentul de depozitare a torpedoului unui autoturism condus de către un cetățean moldovean, în vârstă de 42 de ani.
Mașina acestuia a fost supusă verificărilor după ce vameșii, acționând în baza analizei de risc, au redirecționat-o pe Coridorul Roșu de control.
Celelalte două tentative de încălcare a legislației vamale, prevenite cu ajutorul patrupezilor, au fost raportate de către vameșii de la Sculeni.
Urmare a controlului, aceștia au reținut în total 17 600 de țigarete de diverse mărci, care erau disimulate în spațiile special amenajate a două autovehicule supuse verificărilor.
Produsele de tutungerie au fost reținute în vederea confiscării, iar pistolul urmează a fi transmis organelor abilitate pentru efectuarea expertizei.
Vezi și aceste știri

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
