Poliția britanică a arestat sâmbătă dimineață doi bărbați după ce a efectuat o explozie controlată în timpul unei percheziții la Manchester (nord-vestul Angliei), în cadrul anchetei privind atentatul comis în 22 mai în acest oraș și soldat cu 22 de morți, transmite AFP citat de Agerpres.
Potrivit canalului de televiziune SkyNews, arestările de sâmbătă au avut loc în cartierul Cheetham Hill din Manchester.
Cei doi bărbați arestați sâmbătă au vârste de 20 de ani și 22 de ani.
Numărul persoanelor aflate în prezent în arestul poliției britanice în ancheta privind atentatul sinucigaș de la Manchester a ajuns astfel la 11. În total au fost arestate până acum 13 persoane, dar două — un băiat de 16 ani și o femeie de 34 de ani — au fost puse în libertate la scurt timp după arestare.
Vineri seară, șeful structurii antiteroriste a poliției britanice, Mark Rowley, a anunțat că s-au înregistrat „progrese semnificative” în ancheta privind atentatul de la Manchester, o „mare parte” a rețelei din care făcea parte autorul sinucigaș Salman Abedi fiind dezmembrată.
Rowley a adăugat că poliția a revizuit măsurile de securitate pentru peste 1.300 de evenimente în întreaga țară și a subliniat că cetățenii britanici trebuie să aibă „încredere 100%” că poliția face tot posibilul pentru a-i proteja.
Vezi și aceste știri

OMS spune că nu este nevoie urgentă de vaccinare în masă împotriva variolei maimuței

Kremlinul consideră situația cu Dodon o treabă internă a R. Moldova, totuși reprezentanții de la Moscova rămân alarmați

Dosarele fostului președinte: Tot ce trebuie să știi despre investigațile în care figurează numele lui Igor Dodon (CARDURI)
Advertoriale

FinCombank: Încă un pas spre transformarea digitală și îmbunătățirea experienței clienților noștri

Proparco începe prima operațiune financiară în Republica Moldova, oferind un credit de 8 milioane de euro companiei Microinvest
