Roada de cireșe din acest an va fi mai mare decât în 2016, în pofida ninsorii din aprilie

Roada de cireșe din acest an va fi mai mare decât în 2016, în pofida ninsorii din aprilie

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare estimează pentru acest an o recoltă de cireşi mai mare faţă de anul trecut, scrie IPN. Șefa Secţiei produse de fitotehnie din cadrul MAIA, Maria Cioclu, a declarat se estimează o recoltă de cireşi de 12 mii de tone. Anul trecut, înghețurile au afectat o mare parte a pomilor de cireşi şi recolta a fost de doar 7600 de tone.

„Recoltarea în acest an a început de o săptămână, este vorba de soiurile timpurii. Cireșele se culeg până în ultima decadă a lunii iunie, poate dura chiar până în prima decadă a lunii iulie”, a spus Maria Cioclu.Pe de altă parte, directorul executiv al Asociaţiei Moldova Fruct, Iurie Fală, nu este atât de optimist și spune că în acest an polemizarea pomilor fructiferi a fost mai slabă. „Au fost mai multe fenomene climaterice nefavorabile care pot influenţa recolta. De aceea şi cireşile se coc anul acesta mai târziu. Ne lipsesc soiurile de cireşi rezistenţi la ploi, să nu crape, la îngheţuri”, a spus Iurie Fală.În acest an, recoltarea cireşilor are loc de pe suprafaţa de 3500 hectare.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.