Natalia Gherman invită oamenii de afaceri din Malta să facă investiții în Republica Moldova

Natalia Gherman invită oamenii de afaceri din Malta să facă investiții în Republica Moldova
Foto: www.mfa.gov.md

Oamenii de afaceri din Malta ar putea face investiții în Republica Moldova. O invitație în acest sens a fost lansată de ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, care a avut o întrevedere cu omologul său din Malta, George W. Vella.

În cadrul întrevederii, ministrul Natalia Gherman a adus mulţumiri părţii malteze pentru sprijinul oferit parcursului european al ţării noastre. De asemenea, oficialul a pledat pentru intensificarea relaţiilor comercial-economice moldo-malteze, în special prin atragerea investiţiilor malteze în diverse ramuri ale economiei naţionale, sporirea volumului comerţului şi deschiderea mai mare a pieţelor de desfacere din ambele ţări pentru produsele autohtone.

„Un interes deosebit în relaţiile bilaterale îl reprezintă experienţa colegilor din Malta în domeniul turismului şi a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii” a precizat şefa diplomaţiei de la Chişinău.

La rândul său, ministrul maltez de Externe s-a declarat impresionat de progresele înregistrate de autorităţile R. Moldova în vederea realizării transformărilor democratice. „A fi mai aproape de UE este în interesul cetăţenilor, datorită multitudinii de oportunităţi de dezvoltare, iar Malta va fi alături de R. Moldova pentru a oferi asistenţă în orice domeniu” a menţionat diplomatul maltez.

De asemenea, oficialii au semnat Memorandumul între Guvernele Republicii Moldova şi Republicii Malta de cooperare în domeniul Guvernării digitale. Aceasta este prima vizită în ţara noastră a unui ministru de Externe maltez de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-malteze, la data de 3 iulie 1996.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei

Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei

Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)

Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)

Militarii ruși se îndreaptă spre Belarus pentru manevre militare programate în luna februarie

Militarii ruși se îndreaptă spre Belarus pentru manevre militare programate în luna februarie

Advertoriale
Bogdan Spuză a fost desemnat noul CEO al OTP Bank Moldova

Bogdan Spuză a fost desemnat noul CEO al OTP Bank Moldova

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta
  • 2
    Republica Moldova se află pe locul 87 în lume, după cota utilizatorilor de criptomonede. Câți utilizatori sunt
  • 3
    Acuzat de trădare de patrie și cu averea sechestrată, ex-președintele ucrainean Petro Poroșenko a revenit în Ucraina
  • 4
    Municipiul Chișinău este, de luni, sub Cod Roșu de COVID-19. Ce restricții vor fi impuse
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.