Profesori si elevi și-au împărtășit rezultatele obținute după un an de „Relații armonioase în familie”

Profesori si elevi și-au împărtășit rezultatele obținute după un an de „Relații armonioase în familie”


Mai mulți profesori și elevi și-au împărtășit rezultatele obținute după un an de predare în școli a disciplinei opționale „Relații armonioase în familie”. Aceștia s-au reunit în cadrul unei conferințe pedagogice naționale, organizată la Chișinău de Centrul Internațional ”La Strada”.

La eveniment au fost prezenți peste 70 de profesori și elevi din 21 de licee din Republica Moldova, în care pe parcursul anului de studiu 2016-2017 a fost implementată disciplina „Relaţii armonioase în familie”.

Din partea Ministerului Educației a fost prezentă Corina Lungu, consultantă superioară în cadrul Direcției învățământ preuniversitar, care a apreciat inițiativa ca și una actuală și extrem de utilă. Totodată, participanții la conferință au identificat și posibilităţi de îmbunătăţire a unor aspecte ale disciplinei opţionale.

Elevii și profesorii au recomandat Ministerului Educației să introducă disciplina în lista celor obligatorii începând din clasa a noua. „Aceasta este o necesitatea a timpului, determinată de migraţia părinţilor, lipsa unor modele familiale bune. (…) Majoritatea adolescenţilor fac greşeli până ajung la liceu. La liceu e târziu deja”, consideră una dintre elevele participante la eveniment.

La fel, profesorii au menționat că ar avea nevoie de materiale audiovizuale și studii de caz în planul de predare a cursului, dar și că intenționează să implice pe viitor părinții la unele ore ale disciplinei. La fel, aceștia s-au arătat deschiși să beneficieze de instruire continuă pentru a le putea vorbi elevilor în plină cunoștință de cauză despre cum să îşi gestioneze emoţiile, cum să comunice în cuplu, dar şi cum să recunoască şi evite cazurile de violenţă.

La fel, disciplina „Relaţii armonioase în familie” a fost pilotată și în cadrul școlii profesionale Nr. 1 din Cahul. ”Prentâmpinarea cazurilor de violență a fost subiectul cel mai sensibil și care a trezit un interes deosebit elevilor cu care am lucrat. Multe din fete au spus că au observat cazuri de violență psihologică sau verbală însă niciodată nu și-au imaginat că acestea pot duce la consecințe atât de grave. În urma unui exercițiu am determinat cazurile de violență din propriul lor grup școlar pe care până atunci le considerau doar niște glume inofensive”, a relatat în cadrul conferinței Maxim Papana, profesor în cadrul şcolii profesionale Nr. 1 din Cahul. 

Cursul „Relaţii armonioase în familie" a fost elaborat de Centrul  Internaţional "La Strada" şi avizat pozitiv de Consiliul Național pentru Curricula Școlară al Ministerului Educaţiei. Acesta a fost introdus în planul cadrul de studii pentru anul de studii 2016-2017 drept disciplină opţională în licee și urmează a fi predată în școli, la solicitare, și în anul școlar 2017-2018.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență

Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență

Totalurile scrutinului din UTAG: Cum va arăta viitoarea componență a Adunării Populare. Iată lista deputaților aleși și unde vor fi din nou alegeri (INFOGRAFIC)

Totalurile scrutinului din UTAG: Cum va arăta viitoarea componență a Adunării Populare. Iată lista deputaților aleși și unde vor fi din nou alegeri (INFOGRAFIC)

Doi foști deputați, un procuror șef și fostul șef al IGP, vizați în controalele Autorității Naționale de Integritate

Doi foști deputați, un procuror șef și fostul șef al IGP, vizați în controalele Autorității Naționale de Integritate

Advertoriale
Ofertă specială pentru IMM-uri: până la 1 milion de lei fără gaj, cu decizie preliminară în maxim 1 zi

Ofertă specială pentru IMM-uri: până la 1 milion de lei fără gaj, cu decizie preliminară în maxim 1 zi

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    De ce gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu poate funcționa la capacitate maximă
  • 2
    Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției
  • 3
    Alegeri în Rusia: Partidul pro-Kremlin Rusia Unită se află în fruntea rezultatelor preliminare
  • 4
    Rusia: O persoană necunoscută a deschis focul asupra profesorilor și studenților din cadrul Universității din Perm. Sunt morți și răniți (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.