Prim-ministrul canadian Justin Trudeau l-a rugat pe Papa Francisc să-și ceară scuze pentru rolul Bisericii Catolice într-un sistem școlar canadian, unde copiii indigeni au fost abuzați de zeci de ani. Primul ministru s-a întâlnit, luni, cu Pontiful de la Vatican. Întâlnirea face parte din călătoria sa în Italia în cadrul summit-ului G7, transmite Agora cu referire la BBC.
Școlile rezidențiale au fost înființate din anii 1880 și au avut drep scop de a lua copiii din familiile lor și a le asimila în societatea canadiană. Ultima a fost închisă în 1996. „I-am spus cât de important este pentru canadieni să avanseze în ceea ce înseamnă o reconciliere reală cu popoarele indigene și am subliniat cum ar putea ajuta prin emiterea unei scuze", a declarat Trudeau reporterilor după întâlnirea cu Papa.
El a spus că a invitat pontiful să-și ceară scuze în Canada. Aproximativ 150.000 de copii aborigeni au fost îndepărtați forțat din familiile lor și au fost trimiși să locuiască în școli de internat bisericești, unde li sa interzis să vorbească limba lor sau să își practice cultura proprie.
Deși Vaticanul nu a comentat cererea lui Trudeau, a confirmat că vorbirea a fost „cordială” și a durat aproximativ 36 de minute. Acesta a spus că conversația „s-a axat pe temele integrării și reconcilierii, precum și asupra libertății religioase și problemelor etice actuale", dar nu a menționat în mod direct scuze.
Comisia pentru Adevăr și Reconciliere din Canada, care a fost însărcinată cu colectarea poveștilor despre supraviețuitori și recomandând o cale de urmat pentru ca țara să se vindece, a numit sistemul școlar rezidențial „genocid cultural”.
Vezi și aceste știri

Fetița care a decedat în parcul „Alunelul” a avut o traumă deschisă la craniu. Șeful de la sănătate din Chișinău oferă detalii despre intervenția medicilor

Președintele raionului Cahul, Marcel Cenușa și vicepreședinta Valentina Șevcenco, demiși din funcție
