Contrabandă cu alcool prin intermediul magazinelor Duty-Free ale lui Shor. Dosarul a ajuns pe masa magistraților

Contrabandă cu alcool prin intermediul magazinelor Duty-Free ale lui Shor. Dosarul a ajuns pe masa magistraților


Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală şi a expediat în instanţa de judecată, cauza penală de învinuire a patru persoane, acuzate de săvârşirea contrabandei cu băuturi alcoolice în proporţii deosebit de mari.

Din actul de învinuire întocmit de procurori reiese că, pe parcursul anului trecut, trei bărbaţi, prin intermediul unui inspector al serviciului de securitate al companiei „Avia Invest”, care avea acces în zona de control vamal „Aeroport Internaţional Chişinău”, au procurat din magazinele Duty-Free băuturi alcoolice. Astfel, prin eludarea controlului vamal, ei au introdus în Republica Moldova prin contrabandă 3585 sticle de alcool, valoarea cărora constituie aproximativ 1,5 milioane lei, marfa urmau să o comercializeze în capitală prin intermediul anunţurilor plasate în Internet.

În cadrul percheziţiilor, efectuate în locuinţele învinuiţilor au fost depistate şi ridicate cele 3585 sticle cu băutură alcoolică, precum şi mijloace băneşti, proveniţi din activitatea criminală, toate fiind puse sub sechestru în vederea confiscării speciale.

Inculpaţii, cu vârstele cuprinse între 36 şi 50 de ani, au măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi ţara, iar dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate aceştia risc pedepse de până la 10 ani închisoare.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Slujbe organizate afară, evitarea pelerinajelor și purtarea măștii. Prevederile deciziei CNESP privind activitatea cultelor religioase

Slujbe organizate afară, evitarea pelerinajelor și purtarea măștii. Prevederile deciziei CNESP privind activitatea cultelor religioase

Deputații BCS au cerut audierea în plen a Ministerului Sănătății, Finanțelor, Educației și a Agenției Medicamentului. Propunerile nu au trecut

Deputații BCS au cerut audierea în plen a Ministerului Sănătății, Finanțelor, Educației și a Agenției Medicamentului. Propunerile nu au trecut

Italia: Certificatul verde devine obligatoriu pentru toți angajații. Cei care nu îl au vor pierde bani din salariu

Italia: Certificatul verde devine obligatoriu pentru toți angajații. Cei care nu îl au vor pierde bani din salariu

Advertoriale
 „Implicarea prin reciclare”. O nouă  campanie de reciclare a hârtiei, lansată de AVI Moldova

„Implicarea prin reciclare”. O nouă campanie de reciclare a hârtiei, lansată de AVI Moldova

LIVE TEXT. 23 septembrie 2021 - Moldova ICT Summit - evenimentul de impact al industriei IT

LIVE TEXT. 23 septembrie 2021 - Moldova ICT Summit - evenimentul de impact al industriei IT

MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ministra Sănătății anunță că certificatul COVID-19 ar urma să devină obligatoriu pentru mai multe activități, iar școlile vor activa în format fizic
  • 2
    Guvernul a aprobat indexarea venitului lunar minim garantat. De la 1 octombrie acesta va constitui 1.196 lei
  • 3
    Noi restricții pentru localitățile aflate sub Cod Roșu de alertă în sănătate publică
  • 4
    Persoanele fizice din Republica Moldova  vor putea cumpăra direct valori mobiliare de stat. Un concept în acest sens a fost aprobat de Guvern
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.