Alexandru Muravschi a deținut funcția de viceprim-ministru al Economiei în perioada 12 martie-12 noiembrie 1999, fiind responsabil de domeniul energetic.
Acesta scrie într-o postare de pe Facebook că actualul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenco care în acea perioadă deținea funcție de deputat, i-a propus o schemă de preluare a sistemului energetic moldovenesc, precum și a fabricii Bucuria.
„Puțină istorie. În vara anului 1999 (nu-mi mai amintesc data), în calitate de viceprim-ministru responsabil de domeniul energetic am plecat într-o deplasare la Kiev pentru a soluționa problemele R. Moldova de alimentare cu energia electrică. Problema a fost una destul de serioasă, fiindcă eram plini de datorii, iar ucrainenii ne amenințau continuu că ne vor deconecta energia electrică. În program era inclusă o întâlnire cu ministrul ucrainean al energeticii. La finele primei zile a vizitei a apărut Petro Poroșenco, care deținea postul de deputat în Rada Supremă și era un politician și om de afaceri care-și lua avânt. El m-a invitat la vila sa din suburbie la saună și o masă bună. Vă rog să mă credeți că alte servicii nu mi-au fost propuse. Poroșenco mi-a pus la dispoziție propriul maseur. Să vă spun cinstit nu am mai avut niciodată un maseur atât de bun. Această invitație avea un scop foarte simplu: interese foarte mari în privința întreprinderii Bucuria. El mi-a propus deodată mai multe scheme prin care el prelua controlul fabricii Bucuria și a sistemului energetic. Noi am fi obținut gaura de la covrig, posibil bomboane foarte bune și o situație absolut imprevizibilă în sistemul energetic. Schema era una complexă și aș fi obținut și eu ceva din această afacere. Eu nu sunt sfânt, dar … am discutat totul foarte calm, nu am promis nimic, dar am depus eforturi maxime pentru ca această schemă să nu funcționeze. Totuși, cine știe poate am fi avut o fabrică Roshen în Moldova. Într-o singută seară mi s-a creat senzația că Poroșenco este un om fără de scrupule, iar cu astfel de oameni nu dorești niciodată să ai de a face. De aceea nu aș dori să avem și noi un Poroșenco”, a scris pe contul său de pe Facebook Alexandru Muravschi, făcând referire la Vladimir Plahotniuc.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.