Consiliul Europei îi cere Ungariei să modifice proiectul de lege privind ONG-urile cu finanțare externă

Consiliul Europei îi cere Ungariei să modifice proiectul de lege privind ONG-urile cu finanțare externă
Foto: http://vivafm.ro/

Experți ai Consiliului Europei au îndemnat vineri Ungaria să modifice controversatul său proiect de lege ce întărește controlul asupra organizațiilor neguvernamentale ce beneficiază de finanțare externă, inclusiv în așa fel încât autoritățile să nu le poată dizolva, informează sâmbătă AFP.

Experții în drept constituțional din cadrul „Comisiei de la Veneția” a organizației paneuropene au estimat că sancțiunile împotriva organizațiilor neguvernamentale, astfel cum erau ele stipulate în acest proiect de lege, pot fi „disproporționate”. Ele ar trebui să se aplice „doar în cazul în care nu sunt respectate cele mai importante obligații și/sau în cazul unor abateri grave de la aceste obligații”, notează Agerpres.

„Referința la o disoluție (a ONG-urilor) pentru nerespectarea obligațiilor trebuie să fie suprimată” din proiectul de lege, pledează Comisia de la Veneția, care estimează că o astfel de măsură ar trebui să intervină doar „ca ultim recurs”.

Experții cer de asemenea ca ONG-urile sancționate de autorități să poată ieși din acest dispozitiv de sancțiuni la sfârșitul unui an în care să nu primească finanțare externă, în loc de trei ani.

ONG-urile nu ar trebui obligate să facă publice sursele lor de finanțare cele mai importante și nici să menționeze pe site-urile și în documentele lor că sunt susținute din străinătate, mai pledează Comisia de la Veneția.

Guvernul premierului conservator Viktor Orban ar trebui să precede adoptarea oficială a legii printr-o „consultare publică ce ar include toate organizațiile societății civile”, potrivit experților „Comisiei de la Veneția”.

Proiectul de lege, care urmează să fie examinat de parlamentul ungar în următoarele săptămâni, obligă organizațiile neguvernamentale ce primesc peste 23.000 de euro (24.000 de dolari) pe an din surse de finanțare externe să se înregistreze ca „organizație susținută din străinătate”.

Acest proiect de lege, precum și o lege cu privire la universitățile străine adoptată în aprilie de parlamentul ungar și percepută ca vizând Universitatea Central-Europeană fondată la Budapesta de miliardarul american de origine maghiară George Soros, au fost condamnate de Uniunea Europeană și au suscitat ample manifestații de protest în capitala Ungariei.

Parlamentul european s-a pronunțat la mijlocul lui mai pentru declanșarea unei proceduri de sancțiuni împotriva Ungariei, o premieră în UE, estimând că situația actuală din Ungaria prezintă „un risc clar de încălcare gravă” a valorilor fundamentale ale Uniunii.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană

Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană

PA și CNA ar putea fi comasate. Detaliile oferite de președintele Parlamentului

PA și CNA ar putea fi comasate. Detaliile oferite de președintele Parlamentului

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara:  „Mă simt hărțuită de propria țară”

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara: „Mă simt hărțuită de propria țară”

Advertoriale
Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 2
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 3
    Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”
  • 4
    Partidul Șor nu va mai primi alocații de la stat în anul 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.