
Banca Mondială prognozează o creștere de 4,0 la sută a economiei moldovenești
Banca Mondială prognozează o creștere de 4,0 la sută a economiei Republicii Moldova în acest an. Asta deși la începutul lui 2017, estimările nu erau atât de optimiste, o creștere de 2,8 la sută. Datele se conțin în raportul „Global Economic Prospects. A Fragile Recovery” („Previziuni economice globale. Recuperare ragilă”) făcut public luni, transmite Agora.
・
Potrivit raportului, în 2018, economia Republicii Moldova va creşte cu 3,7 la sută, iar în 2019 cu 3,5 la sută.

„Economia Republicii Moldova și-a revenit din recesiunea din 2015 și a crescut cu 4,1% în 2016, sprijinită de o puternică revenire în agricultură și creștere robustă a cheltuielilor de consum”, se spune în raport.
Potrivit sursei, „politica fiscală stimulativă, în special investițiile publice și remiterile vor sprijini în continuare creșterea economică în 2018. Revitalizarea intrărilor de valută străină, a sectorului financiar, precum și a mediului de afaceri vor încuraja stimularea investițiilor. Deși deficitul fiscal ar putea să se extindă până la aproximativ 3% din PIB în 2018, datoria și garanțiile publice ar putea crește în rezultatul majorării volumului de asistență externă în 2017 și 2018 și să se reducă lent până la sfârșitul anului 2019”.
Asupra economiei Republicii Moldova planează atât riscuri de evoluție negativă, cât și oportunități de creștere.
Principalul risc este că, până în 2018, alegerile parlamentare ar putea încetini implementarea reformelor. În al doilea rând, o creștere mai slabă decât cea estimată a economiilor cheie, inclusiv UE și Rusia, ar putea avea un impact negativ asupra creșterii economice în Republica Moldova. Între timp, cererea externă limitată, creșterea lentă a productivității și acumularea de capital, combinate cu rata scăzută a forței de muncă, indică necesitatea de a reechilibra factorii de creștere economică.