Există un risc în creștere de coliziune cu un asteroid, susțin astronomii cehi

Există un risc în creștere de coliziune cu un asteroid, susțin astronomii cehi
Foto: express.co.uk

Astronomii din cadrul Academiei cehe de știință au vorbit marți despre riscul ridicat ca Terra să fie lovită de un asteroid, recomandând cu insistență cercetări pentru a evita "un dezastru local sau chiar continental", relatează AFP, citat de agerpres.ro.

Asteroizii în cauză provin dintr-o ramură recent descoperită a Tauridelor, stele căzătoare dintr-un roi de meteori care apar cu regularitate pe cer.

Studiul recomandă cu insistență efectuarea de cercetări aprofundate pentru "a descrie mai bine această sursă reală de obiecte potențial periculoase, suficient de mari pentru a cauza un dezastru local sau chiar continental".

Această nouă ramură cuprinde obiecte care se deplasează împreună în jurul Soarelui și cu care Pământul se întâlnește odată la câțiva ani, timp de circa trei săptămâni.

"În această perioadă, probabilitatea unei coliziuni cu un obiect mare (de circa 12 metri în diametru) este în mod cert mai ridicată", a subliniat Academia cehă într-un comunicat de presă.

Oamenii de știință au tras aceste concluzii după ce au analizat 144 de bolizi — mari meteori luminoși — din rândul Tauridelor și după descoperirea acestei noi ramuri care conține cel puțin doi asteroizi cu un diametru de 200 până la 300 de metri.

"Cel mai probabil, ramura conține și numeroși asteroizi nedetectați, de circa zece metri diametru sau mai mari", a indicat Academia într-un comunicat de presă.

"De unde riscul unei coliziuni cu un asteroid care crește în mod cert atunci când Terra întâlnește acest roi de materie interplanetară, odată la câțiva ani", potrivit acestui text.

Asteroizii sunt foarte fragili, dar când sunt atât de mari ei pot pătrunde mult în atmosferă și crea o amenințare reală de coliziune cu Pământul, explică oamenii de știință cehi.

Textul este disponibil pe site-ul Astronomy &Astrophysics, urmând să fie publicat în următorul număr al revistei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
28 de consumatori din Chișinău au rămas fără gaze naturale din cauza datoriilor. Luni, lucrările vor continua la alte 40 de adrese

28 de consumatori din Chișinău au rămas fără gaze naturale din cauza datoriilor. Luni, lucrările vor continua la alte 40 de adrese

Egipt: O biserică din Cairo a luat fot chiar în timpul slujbei.41 de persoane au decedat

Egipt: O biserică din Cairo a luat fot chiar în timpul slujbei.41 de persoane au decedat

Orașul Energodar, bombardat: Un angajat de la centrala nucleară Zaporojie a decedat

Orașul Energodar, bombardat: Un angajat de la centrala nucleară Zaporojie a decedat

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova
  • 2
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 3
    Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori
  • 4
    Riscă până la 10 ani de închisoare: Trei tineri, suspectați că ar fi bătut un cioban și ar fi sustras două motociclete
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.