Un grup de hoți moldoveni, specializat în furtul magazinelor din regiunea italiană Triveneto, a fost destructurat de forțele de ordine din Italia. Reținerea infractorilor a avut loc direct pe plajă, scrie videobard.com.
Poliția italiană menționează că hoții moldoveni acționau pe timp de noapte, fiind foarte rapizi și preciși în acțiuni. După finisarea „lucrului de noapte” ei se relaxau pe plaja din localitatea Lignano. Anume acolo Carabinerii în colaborare cu Poliția au arestat cei cinci tineri din R. Moldova, cu o vârstă de 21-24 ani.
Poliția a găsit automobilele utilizate de infractorii moldoveni, precum și locul unde aceștia locuiau.
„Hoții s-au dat de gol, fiindcă au furat mai multe automobile, pe care au fost aplicate alte numere de înmatriculare sustrase. Astfel, aceste autovehicule au fost identificate”, a declarat reprezentantul poliției italiene.
Hoții puneau la cale furturi care le aduceau beneficii de 30-65 mii de euro. Cea mai mare parte a obiectelor furate nu a fost găsită de anchetatori. Probabil ele au fost deja expediate peste hotarele țării.
Vezi și aceste știri

Așa zisul procuror-șef al regiunii transnistrene figurează într-un dosar penal demarat de PCCOCS. Iată de ce este bănuit

Ungaria înregistrează cel mai ridicat nivel al inflației din ultimii 24 de ani: Banca Națională a aprobat cea mai mare majorare a dobânzii de referință din UE
