
Alegeri anticipate în Marea Britanie: Cetățenii decid soarta negocierilor cu Uniunea Europeană pe tema Brexit
Astăzi au loc alegeri parlamentare anticipate în Marea Britanie. Alegerile anticipate riscă să afecteze planul Londrei de efectuare a negocierilor cu Uniunea Europeană. În funcţie de rezultatul alegerilor, ar putea fi pusă sub semnul întrebării chiar decizia de scoatere a ţării din UE, scrie Mediafax.
・
Theresa May a anunţat în aprilie un plan de convocare a alegerilor parlamentare anticipate pe 8 iunie, argumentând, după o serie de critici intense, că este necesar un guvern puternic pe fondul incertitudinii generate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
În momentul convocării alegerilor anticipate, pe 18 aprilie, partidul Theresei May avea un avans de 24 de procente, care până la finalul campaniei s-a erodat constant.
Ultimele sondaje de opinie din Marea Britanie oferă rezultate foarte diferite, avansul conservatorilor variază de la 1% (sondaj online publicat duminică de Survation) până la un plus de 12% (sondajul ComRes de sâmbătă pentru cotidianul The Independent).
Potrivit ultimului sondaj Opinium, publicat pe data de 6 iunie, partidul Theresei May, creditat cu 43% din intenţiile de vot, avea un avans de 7% în faţa laburiştilor.
Un alt sondaj, publicat duminică şi realizat de ICM, indică un avans de 11% pentru conservatori, care sunt cotaţi cu 45% din intenţiile de vot.
Potrivit unor proiecţii electorale realizate de Institutul YouGov, Partidul Conservator riscă pierderea a 20 de locuri şi implicit a majorităţii de 17 locuri în Camera Comunelor, care are 650 de locuri. Studiul arată că Theresa May ar putea obţine doar 310 locuri, mai puţin decât majoritatea de 331 de parlamentari obţinută în 2015 de premierul David Cameron. Partidul Laburist ar putea obţine 257 de locuri, faţă de 232 în 2015. Dacă proiecţiile se vor confirma, Partidul Conservator se va situa sub majoritatea de 326 de locuri necesară pentru formarea guvernului. Dacă Theresa May nu va reuşi măcar menţinerea majorităţii de 12 locuri obţinută de David Cameron în 2015, îşi va pierde autoritatea în Partidul Conservator. În plus, nu poate fi exclusă posibilitatea ca Partidul Conservator să nu obţină deloc majoritate parlamentară. În ambele cazuri, poziţia Theresei May riscă să fie compromisă.
Criza de politică de la Londra intervine exact în momentul lansării negocierilor cu Uniunea Europeană pe tema Brexit.