VIDEO. Trump și Iohannis la Casa Albă: Președintele american, discurs elogios la adresa României și a românilor

VIDEO. Trump și Iohannis la Casa Albă: Președintele american, discurs elogios la adresa României și a românilor

Preşedintele României, Klaus Iohannis se află în prima vizită la Casa Albă a unui lider est-european după alegerea noului preşedinte al SUA. După o întrevedere tete-a-tete, Klaus Iohannis și Donald Trump vor ţine o declaraţie de presă comună.

Mediafax.ro a ales cele mai importante declaraţii ale lui Donald Trump:

Este o onoare să primesc un prieten atât de bun al Americii, poporul romamn şi cel american au atât de multe în comun, tradiţii vaste şi peisaje minunate Astăzi reafirmăm şi sărbătorim un parteneriat strategic care a început acum peste 20 de ani, vizită dvs vine într-un moment important Vom lupta pentru a întări alianţele noastre, pentru a crea noi prietenii şi pentru a ne alia în lupta împotriva teorismului Nu putem tolera aceste violente Din păcate, există fondatori ai acestui terorism la un nivel foarte înalt. Trebuie să oprim finanţarea terorismului. Am decis că a venit vremea să îi cerem Qatarului să opreascăfinanţarea terorismului şi ideologia extremistă Cer tuturor naţiunilor să înceteze imediat să susţină terorismului, să nu mai înveţe oamenii să omoare alţi oameni Este prioritatea mea, e datoria mea că preşedinte să asigur siguranţă poporului nostru. Trebuie să oprim finanţarea, să nu mai învăţăm oamenii să urască şi să încercăm să oprim aceste crime (...) Sper să fie începutul sfârşitului finanţării terorismului. Nu mai vrem finanţare pentru terorism Mulţumesc poporului român pentru toate lucrurile care au contribuit împortiva acestui lucru, cum este terorismul, România este un membru important împotriva ISIS, al patrulea contributor în Afganistan Vreau să recunosc puterea de conducere a preşedintelui Iohannis, şi faptul că a crescut bugetul de apărare de la 1,4% la 2% şi sper că şi celelalte ţări vor urmă exemplul României Mulţi dintre cetăţenii dvs au plătit cu viaţă şi americanii onorează sacrificiul lor Sunt un avocat al întăririi alianţei NATO printr-o mai mare responsabilitate a statelor membre

Publicitate

(...) Domnule preşedinte, vreau să vă mulţumesc pentru eforturi şi pentru curajul de a lupta împotriva corupţiei şi pentru a apăra litera legii. Aceste măsuri sunt importante pentru înflorirea comerţului şi pentru prosperitatea colaborării

Declaraţii ale lui Klaus Iohannis, pe scurt:

Este important de notat că acest parteneriat creionează România şi ceea ce reprezintă România. Romania care luptă împreună cu SUA în Afganistan şi Irak.

Nu doar că trebuie să continue ci trebuie să fie mai puternic şi trebuie să rezolve cele mai importante probleme. Mă bucură faptul că NATO a decis să lupte împotriva terorismului. O mare parte a bugetului NATO trebuie să fie îndreptată spre achiziţii strategice. Să folosim cu înţelepciune banii.

Ştim că stăm în flancul estic al NATO, şi noi ne bazam pe voi, pe Statele Unite. Nu putem să ne apără singuri, ne bazăm pe voi. România este membră a UE şi este în interesul vostru şă aveţi o Uniune Europeană puternică ca partener.

Este vital. Legătura transtlantică care nu este numai despre diplomaţie . Împreună vom face mai parteneriatul mai puternic. NATO şi UE nu trebuie sa concureze ci trebuie sa coopereze. Suntem responsabili, nu doar pentru siguranţa şi pentru bunăstarea cetăţenilor. Vă mulţumesc.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal