Un câine polițist a fost concediat pentru că era prea prietenos

Un câine polițist a fost concediat pentru că era prea prietenos
Foto: iw.ro

Gavel, un câine ciobănesc german care a fost recrutat de când era mic pentru a se antrena să devină câine polițist, a fost concediat pentru că era prea sociabil, scrie digi24.ro.

Odată ce a crescut, câinele s-a dovedit a nu fi potrivit pentru „job”. Gavel era prea sociabil. Îi plăcea să întâlnească străini și mai degrabă se juca cu ei decât să ajute polițiștii să-i aresteze, potrivit The Telegraph.

Așa că, după luni întregi de antrenament, cariera lui în aplicarea legii s-a încheiat.

Lui Gavel i s-a oferit însă un alt loc de muncă care i se potrivește mai bine. El se ocupă acum de întâmpinarea vizitatorilor guvernatorului din Queensland și are titlu oficial de Câine vice-regal.

Între datorii sale se numără: primirea vizitatorilor și participarea la mai multe evenimenite oficiale alături de guvernator.

Toată lumea îl adoră pe Gavel la noua sa casă „ Sperăm să-l avem pe Gavel cât mai mult timp cu noi”, afirmă guvernatorul.

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Peste 40 de platforme modulare pentru colectarea deșeurilor menajere vor fi amenajate în capitală

Peste 40 de platforme modulare pentru colectarea deșeurilor menajere vor fi amenajate în capitală

Directorul SIS admite că va solicita Parlamentului „un spectru mai larg de competențe”

Directorul SIS admite că va solicita Parlamentului „un spectru mai larg de competențe”

Reguli pentru circulația cu trotinetele electrice: În zonele aglomerate acestea nu vor putea depăși 10-15 km/h

Reguli pentru circulația cu trotinetele electrice: În zonele aglomerate acestea nu vor putea depăși 10-15 km/h

Advertoriale
Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Prim-ministra Finlandei, surprinsă dansând „exuberant” la o petrecere privată. Reacția Sannei Marin: Am făcut lucruri legale
  • 2
    Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)
  • 3
    Exporturile de gaze rusești destinate României, sistate brusc. Gazprom continuă livrările în restul Europei
  • 4
    FC Zimbru, amendat cu 25.000 de lei din cauza unui mesaj afișat de fani (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.