Doi tineri din Moldova și-au deschis afacere la București cu bomboanele „Bucuria”

Doi tineri din Moldova și-au deschis afacere la București cu bomboanele „Bucuria”
FOTO: www.sabinacornovac.ro


Bomboanele Bucuria, o adevărată „carte de vizită“ a Republicii Moldova, au ajuns şi în Bucureşti în câteva magazine situate în staţiile de metrou, fiind distribuite de firma Tuta Prima Invest, înfiinţată în a doua parte a anului 2012 şi deţinută de Victor Taşca, 27 de ani, şi Sergiu Tuhari, 26 de ani, scrie zf.ro.

Cei doi tineri din Republica Moldova, povestea cărora este relatată de Ziarul Financiar, controlează în București trei magazine în staţiile de metrou Piaţa Unirii 1, Piaţa Unirii 2 şi Piaţa Ro­mană. În plan este şi deschiderea unui magazin în staţia de metrou Piaţa Universităţii. Totodată, pe lângă magazinele fizice, compania deţine şi un magazin online.

„Am redescoperit puterea „Bucuria” în vremea studenţiei când bagajele noastre şi ale celorlalţi călători din vestitul tren Prietenia care uneşte Chişinăul de Bucureşti erau pline de bomboane. La început, dulciurile erau aduse cu titlu de cadou, apoi la cerere, pentru că fiecare din cunoscuţii noştri avea deja preferinţe clare”, aşa începe povestea din România a brandului Bucuria pe site-ul distribuitorului de bomboane.

Conform datelor de pe ma­ga­zinul online Bucuria România, preţul unei bomboane por­neşte de la 0,10 RON pentru o bucată şi poate ajunge la aproape un leu (de exemplu bomboana Meteorit care costă 0,91 RON).

Anul trecut, Tuta Prima Invest a avut o cifră de afaceri de 547.000 RON (124.000 de euro) şi un profit net de 73.000 de RON. Astfel, cei doi tineri din Republica Moldova se îndreaptă către primul milion de lei românești din dulciuri.

Zona metroului este aleasă în special de producătorii de covrigi, magazine alimentare sau cosmetice, dar şi de haine, fiind tranzitată zilnic de sute de oameni. Numai în staţia de metrou Piaţa Unirii, acolo unde distribuitorul Bucuria are două magazine, intră zilnic peste 37.000 de oameni, conform ultimelor date.

Bucuria SA, companie cu o istorie de 68 de ani, este cea mai mare firmă producătoare de produse de cofetărie din Republica Moldova. Pe piaţa dulciurilor, Bucuria concurează cu producători precum Kandia Dulce (Rom, Laura, Kandia, Primola), Heidi Chocolat ( Heidi), dar şi cu multinaţionale precum Nestlé (Joe) sau Mondelez ( Milka, Poiana).Vinificatorii ar putea primi credite în condiții avantajoase.

Dragă cititor, urmărim atent ce se întâmplă pe segmentul politic, verificăm datele și sursele, căutăm explicații, oferim contexte, îi invităm în studiou pe cei care trebuie să ne răspundă la întrebări.
Dacă îți place ceea ce citești pe acest site, ne poți susține print-un abonament de membru de doar 48 lei pe lună.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Profil de candidat | Circumscripția Nr. 27 Congaz. Cine sunt doritorii de a accede în Adunarea Populară, ce averi au de declarat și ce funcții au candidații uneia dintre circumscripțiile arondate satului Congaz

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 27 Congaz. Cine sunt doritorii de a accede în Adunarea Populară, ce averi au de declarat și ce funcții au candidații uneia dintre circumscripțiile arondate satului Congaz

Fostul deputat condamnat în România, Cristian Rizea, nu poate fi încă extrădat autorităților de peste Prut, pentru că... Explicația ministrului Justiției

Fostul deputat condamnat în România, Cristian Rizea, nu poate fi încă extrădat autorităților de peste Prut, pentru că... Explicația ministrului Justiției

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 26 Chirsova. Cinci pretendenți la un singur loc de deputat în organul legislativ al Găgăuziei. Află cine sunt

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 26 Chirsova. Cinci pretendenți la un singur loc de deputat în organul legislativ al Găgăuziei. Află cine sunt

Advertoriale
Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Canabisul ar putea fi scos de pe lista substanţelor interzise
  • 2
    Primăria Chișinău despre incidentul cu peretele căzut peste un autoturism: Demolarea nu fost autorizată
  • 3
    S-au supărat? Deputații BCS au părăsit plenul Parlamentului. Iată motivul
  • 4
    Se pune pe ordinea de zi a ședinței parlamentare un proiect de lege fără raportul comisie de fond? Grosu: „Cine a elaborat acest Regulament?”(FOCUS)
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.